1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:10
No menu items!

Cum încearcă rușii să se protejeze de „sfânta Javelin”. Tancurile lui Putin, sfințite înainte de a fi trimise la război

spot_img

Cele mai moderne tancuri din dotarea armatei ruse, modelul T-90M, sunt încărcate în trenuri care le vor duce pe frontul din Ucraina. 

Potrivit informațiilor publicate de jurnalistul Dmitri Kolezev și de presa de la Moscova, înainte să fie trimise la război, în tancuri au fost puse icoane și scrisori de la copii. De asemenea, acestea au fost sfințite de un preot.

„În etapa finală a pregătirii vehiculelor de luptă, în ele au fost incluse desene și scrisori de la copiii constructorilor de tancuri și icoane ortodoxe”, scrie TASS.

Protopopul Ioan Bragin cel care a sfințit tancurile, a spus că „Binele trebuie să fie întotdeauna capabil să se apere. Și, prin urmare, există o astfel de tradiție de a sfinți armele”.

„Sfânta Javelin”, noua protectoare a Ucrainei

Maria Magdalena, un simbol al mântuirii și speranței, ține în mâini o armă antitanc Javelin, simbol al distrugerii: o memă viralizată pe rețelele sociale a devenit, în scurt timp, imaginea rezistenței ucrainene în fața invadatorilor ruși, după cum notează Euronews. Și, pentru că această rezistență avea nevoie de un nume, i s-a spus „Sfânta Javelin”.

Arma antitanc de ultimă generație fabricată în SUA este considerată, în aceste zile, una dintre cele mai eficiente arme din arsenalul apărătorilor ucraineni care încă fac față, după 10 zile de conflict, agresiunii armatei ruse.

                                                                                                                Adina Silav

SURSA FOTO: Twitter/Dimtry Kolezev/ Digi 24