-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:37
No menu items!

Cum împărțea Dorin Cocoș șpaga miniștrilor în dosarul Microsoft

spot_img

Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, Dinu Pescariu, patronul Tenis Club și Nicolae Dumitru, patronul NIRO sunt artizanii șpăgilor și aranjamentelor la miniștrii și foștii miniștri pe care DNA vrea să-i cerceteze

Cocos Dorin

Declarațiile mai multor martori arată că de la guvernul lui Adrian Năstase din 2001 și până la Emil Boc, cei care aveau pârghiile la miniștrii care trebuiau să semneze contractele păguboase cu Microsoft și Fujitsu erau oamenii de afaceri descurcăreți.

După un timp, în cursul lunii ianuarie 2009, Dinu Pescariu mi-a făcut cunoştinţă cu Dorin Cocoş, care m-a primit în biroul său din Euro Hotel, situat lângă Arcul de Triumf. Aici mai erau de faţă Gabriel Sandu, Ministrul Comunicaţiilor şi Gheorghe Ştefan, vicepreşedintele PDL. În cursul discuţiilor i-am informat despre intenţia mea de a participa la procedura de achiziţie a licenţelor Microsoft destinate administraţiei publice iar cei trei s-au arătat dispuşi să se implice în această procedură în schimbul unor sume de bani. Chiar au fost interesaţi de marja de profit şi de procentul pe care urma să îl ofer.

Cu cei trei am avut mai multe întâlniri şi atunci când am cunoscut cifra aproximativă a marjei de profit (în mai 2009) am stabilit sumele pe care puteam să le ofer pentru influenţa pe care Cocoş şi Gheorghe Ştefan urmau să o exercite asupra funcţionarilor publici. În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Sandu procedura depindea şi de el, astfel încât suma pe care a solicitat-o era cu titlu de mită.

Am convenit – de fapt Dorin Cocoş a făcut repartizarea sumelor (ca suma de 2.300.000 euro să ajungă la Gabriel Sandu prin intermediul ESSIM Partners din Cipru, controlată de prietenul acestuia, un anume Dan), suma de 4.000.000 la Gheorghe Ştefan  (prin intermediul societăţii DD Land Oil din Cipru) iar diferenţa de circa 9.000.000 euro  să fie transferată către Dinu Pescariu. Din această sumă urma ca Dinu Pescariu  să-i dea lui Dorin Cocoş suma convenită între ei.

declarație martor DNA

Martorii au mai declarat că sumele remise lui Dorin Cocoş au fost în cea mai mare parte în numerar, banii fiind retraşi, tot în numerar din Elveţia, de Pescariu Dinu şi înmânaţi personal de acesta înapoi, lui Dorin Cocoş.

Un alt martor povestește despre fostul ministru al Comunicațiilor, Dan Nica, actual europarlamentar PSD, că a fost la întâlniri în străinătate, pentru a stabili încheierea contractelor de la Ministerul Comunicațiilor.

    Ca urmare a acestor întâlniri, în octombrie 2003, Claudiu Florică a călătorit la Roma împreună  cu ministrul Dan Nica pentru a stabili cu acesta termenii şi modalitatea în care urma să se încheie acest contract de licenţiere şi pentru a dovedi în acelaşi timp managementului Microsoft România  că avea influenţa şi contactele necesare cu oameni politic importanţi pentru a încheia acest contract.

declarație martor DNA

La un moment dat, susțin procurorii, Claudiu Florică a pierdut din influența pe care o avea și, ca urmare, și din banii din contractele cu Fujitsu și Microsoft. Așa că și-a căutat sprijin și în tabăra PSD, la Victor Ponta, care era atunci șeful Corpului de control al guvernului lui Adrian Năstase.

Tot în 2004, Claudiu Florică s-a întâlnit cu Victor Ponta care avea la acea vreme funcţia de şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase şi a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control  la sediul Ministerului Educaţiei şi prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD. În schimbul acestei susţineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donaţii făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată.

declarație martor DNA

De altfel, susține DNA, la toate tranșele plătite de statul român pentru aceste contracte, au fost implicate zeci de persoane, de la miniștri și premieri la directori din cadrul ministerelor sau autorităților.

În decembrie 2004, după schimbarea partidului de guvernământ ca urmare a alegerilor ce au avut loc, Claudiu Florică fiind în relaţii personale directe cu diverşi membrii ai Partidului Democrat, cum ar fi Romeo Raicu, Mihai Stănişoară, Victor Blaga (n.r. Vasile Blaga), Răsvan Toader şi-a reluat campania de atac la adresa firmei Siveco şi a solicitat şi noilor miniştri reincluderea firmelor FSC, Net Consulting şi Softwin, firme pe care le controla în mod indirect, în acest proiect, dar fără succes (…)

Pe modelul din 2004, contractul a fost extins printr-un act adiţional semnat în august 2011,  cu licenţele educaţionale pentru Ministerul Educaţiei. Lobby-ul pentru miniştrii Valerian Vreme şi Daniel Funeriu au fost făcut tot prin intermediul lui Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan.

Au fost foarte multe persoane implicate deoarece acest contract presupunea aprobări atât de la nivelul cancelariei primului – ministru, Ministerului Finanţelor, Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor,  Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Persoanele implicate în trafic de influenţă şi luare de mită în acest contract sunt Adrian Năstase, prim – ministru în perioada 2000 – 2004, Alexandru Bittner care intermedia plata mitelor către Adrian Năstase în acea perioadă, Remus Truică, şeful Cancelariei Primului – ministru în acea perioadă, Victor Ponta, şeful Corpului de Control al Premierului în acea perioadă, Ecaterina Andronescu – ministru al Educaţiei  2000 – 2004, Cristina Ghiţulică – şef de cabinet la Ecaterina Andronescu în perioada 2000 – 2004, Mihnea Costoiu – secretar general al ministerului în acea perioadă,  Traian Ionescu – director în Ministerul Educaţiei, Valentin  Cotârţă – director în cadrul Ministerului Educaţiei, Gheorghe Dinu – consilier al ministrului Ecaterina Andronescu,  Mihai Tănăsescu – ministrul finanţelor la acea perioadă, Enache Jiru – secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Nica – ministru MCTI, precum şi miniştrii PD numiţi după Ecaterina Andronescu şi anume, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclăuş şi ulterior, Andrei Marga.

declarație martor DNA

Anchetatorii au mai stabilit că din 2001 până în 2009, contractul de la Ministerul Educației a ajuns la valoarea de 124 de milioane de dolari, dar valoarea reală  a  echipamentelor hardware cumpărate a fost de aproximativ 50% din preţul contractual, iar în cazul aplicaţiilor software şi serviciilor,  valoarea reală a fost doar 10% din preţul achiziţiei.

De altfel, procurorii notează că atât contractele de la ministerul Counicațiilor, cât și cele de la Ministerul Educației au fost umflate cu cel puțin două treimi din valoare.

Mecanismul era de a se crea un profit cât mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase prin intermediul unor off-shore-uri sumele de bani necesare plăţii mitelor prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Odată ajunşi banii în off-shore-urile din destinaţii cât mai îndepărtate pe teritoriul României, mitele erau plătite fie prin transferuri bancare în firmele  nominalizate de persoanele de lângă autoritatea contractantă şi care aveau rolul de a spăla respectiv bani şi de a-i aduce în ţară pe căi legale sau o parte erau scoşi numerar din băncile din afara teritoriului României şi aduşi în numerar în ţară, tot în mod ilicit, folosind diferiţi intermediari care aveau doar sarcina de a-i transporta în ţară, toate acestea făcându-se în scopul ascunderii sursei veniturilor de persoanele care încasau mită. Din cercetările efectuate rezultă în mod cert că din cele 54 milioane USD, achitate de Guvernul României în baza contractului cadru şi a extensiei din luna noiembrie 2004, suma de 20 milioane USD reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, al Ministerelor implicate şi respectiv al societăţilor implicate.

surse DNA

 Procurorii mai susțin că există probe certe că miniștrii Dan Nica, Șerban Mihăilescu, Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Gabriel Sandu au semnat „în condiții oneroase” contractele, astfel încât să își asigure plata unor comisioane.

Există indicii în sensul că persoanele mai sus menţionate au pretins şi primit foloase necuvenite constând în diferite sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi respectiv pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane în vederea favorizării firmei Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţierea Microsoft.

surse DNA

Contractele vizate de procurori sunt:

-„Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscripţion” încheiat între Guvernul României şi Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers Austria GesmbH, în valoare de 105  milioane USD, derulat în perioada 2004-2009,

– „Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription” încheiat între Ministerul Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale şi consorţiul D-CON.NET (MCSI MS-EAS), in valoare de 96  milioane EUR, derulat în perioada 2009-2013 (extins în 2013 cu 33 milioane EUR, contract  în derlare).

– Contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI) încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei, în valoare de 124  milioane EUR (contract derulat în 6 etape în perioada 2001-2009);

– Contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (MAI SISF) încheiat intre EADS Deutschland GmbH Germania şi Ministerul de Interne, în valoare de 534  milioane EUR (extins în 2009 cu 200  milioane EUR).

La sfârșitul săptămânii trecute, DNA a cerut aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli -Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Șerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Țicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu și Mihai Tănăsescu.

Marilena Nedelcu