-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:44
No menu items!

Cum îşi împart PSD ŞI PNL conducerile deconcentratelor. UDMR complică lucrurile

spot_img

Ponta AntonescuPSD şi PNL sunt pe punctul de a trece şi hopul împărţirii secretarilor de stat şi şefilor de agenţii guvernamentale. Săptămâna viitoare. Ambele formaţiuni vor valida în forurile de conducere propunerile primite din partea filialelor pentru aceste funcţii. Lupta se mută însă, în cea de-a treia etapă, la nivelul serviciilor deconcentrate. Peste 1.200 de directori în instituţii deconcentrate la nivel judeţean constituie sursa pentru lupte crâncene între aliaţi.

Potrivit unor surse din USL, liberalii vor ca aceste instituţii deconcentrate să fie împărţite ca în vara anului trecut. Atunci organizaţiile judeţene ale PSD si PNL şi-au împărţit funcţiile de conducere din instituţiile deconcentrate după portofoliile ministeriale deţinute de fiecare parte. Ceea ce este sigur este că nici un liberal sau social-democrat nu va primi funcţie de conducere într-un minister ce aparţine altui partid din USL. Mai exact, dacă Ministerul Sănătăţii este condus de un liberal, toate funcţiile din subordinea acestuia, de la secretar de stat până la director adjunct al unei direcţii judeţene de sănătate publică vor fi date liberalilor.

Mergând pe acest algoritm de împărţire, liberalii au emis deja pretenţii pentru Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Protecţia Consumatorului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenția Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Garda Financiară, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Direcţia pentru Agricultură, APIA, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia Sanitar Veterinară, Registrul Auto Romîn, Compania de Apă şi Electrica.
PSD s-ar putea alege cu directori la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa Judeţeană de Pensii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Vamă, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Îmbunătăţiri Funciare, Garda de Mediu, Cadastru, Direcţia Judeţeană de Statistică şi Casa de Asigurări de Sanatate. S-ar mai adăuga Cadastrul, ANIF, Protecţia Consumatorului, OJPDRP şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Pentru ca acest lucru să devină realitate, la nivelul fiecărui judeţ urmează să fie înlocuiţi aproximativ 70-80 de şefi sau adjuncţi ai companiilor de stat. Numai că, de această dată PSD trebuie să facă faţă atât pretenţiilor UNPR, noii lor aliaţi politic, dar şi planului premierului Victor Ponta de a păstra relaţii de prietenie şi colaborare cu liderii UDMR.

De altfel, cele aproape 200 de posturi în deconcentrate controlate de UDMR la venirea USL la guvernare au scăpat de valul de epurare dictat de noii guvernanţi, tocmai mulţumită lui Ponta. Liderul PSD vrea să aibă o cale de comunicare cu PPE, al căui membru plin este şi Uniunea lui Kelemen Hunor, dar şi un atu în mânecă în cazul în care relaţia cu PNL s-ar putea deteriora pe viitor, iar actuala majoritatea parlamentară ar putea fi ameninţată.

Valeriu Motoc