Italia, “cizmulița fermecată” din sudul continetului este o adevarată bijuterie pentru iubitorul de frumos. Peisajele de neuitat ce te însoțesc la tot pasul, climatul blând care parcă-ți urează bun venit pe meleaguri de povești, mâncărurile delicioase cu aromă de busuioc proaspăt, mirosul de pâine parcă acum scoasă din cuptor, vinul parfumat care-ți aduce zâmbetul pe buze de la prima degustare, și oamenii primitori de parcă te cunosc de-o viață, toate acestea le-am descoperit în calatoria mea prin această frumoasă țară.
Aici întâlnești oameni veniți din toate colțurile lumii, atrași ca un magnet de frumusețe, cultură și istorie. Există locuri în care timpul parcă s-a oprit în loc, unde modernismul este atît de discret încât parcă aștepți să te întâlnești cu domni și domnițe de demult. Totul este ca într-un vis frumos.
Ce m-a adus pe mine pe aceste meleaguri? Curiozitatea de a simți pe propria-mi piele ospitalitatea italianului pentru turistul român. În ultimii ani sărăcia și traiul greu i-au determinat pe mulți compatrioți să ia calea exilului pentru o viață mai bună, dacă nu pentru ei , măcar pentru copii lor. Italia se numără printre acele țări europene în care românii noștrii au vazut o șansă. Campania negativă a presei italiene a înverșunat acest popor primitor împotriva românilor, cei mai multi veniți cu gânduri pașnice.
Mi-am început călătoria la Milano, un oraș modern și plin de viață. Am luat-o la pas de la un capăt la altul și nu m-am ferit a vorbi românește. Nu am simțit în cele trei zile petrecute aici nicio privire răutăcioasă din partea celor cu care interacționam. Am fost servită, îndrumată și tratată cu respect de oameni binevoitori, cu zâmbetul pe buze. Adesea eram întrebată de unde sunt, iar când auzeau de România îmi spuneau “mulțumesc” sau “la revedere” și zâmbeau. Nici urmă de reticență, de ură sau vreo reținere față de mine pentru ca sunt româncă.
Călătoria mea a continuat cu Florența. Am ales trenul ca mijloc de transport pentru a mă integra mai bine în cotidian. Florența este un oraș de vis. Am degustat toate bunătățile culinare specifice Toscanei la taverna din colțul străzii, pe care mi-a recomandat-o un simpatic domn de la recepția hotelului unde am înnoptat. A treia zi deja ne salutam ca niște vechi amici cu cei de la tavernă, eram de-ai casei. Ne-au servit vinul cel mai bun, mâncărurile specifice, ba chiar au gătit special pentru noi. A fost ca și cum în trei zile am cunoscut o bucățică din Toscana, a cărei capitală este Florența.
Punctul final a fost Roma. Nu degeaba se spune că “toate drumurile duc la Roma” pentru că într-adevăr toate duc acolo. Un oraș mare în care la fiecare colțisor există ceva care să-ți încânte privirea. Artă, istorie, bun gust și de ce nu opulență, doar a fost capitala unui Imperiu. Roma este ca o bijuterie veche a cărei frumusețe și strălucire nu va păli niciodată. Colosseumul, Columna lui Traia, Basilica San Pietro, Fontana di Trevi, Pantheonul, sunt ca niște nestemate pe care nu le poți uita. Iar Vaticanul este cireașa de pe tort.
Am locuit în cartierul San Lorenzo, care la prima vedere părea a fi rău famat, dar care ulterior s-a dovedit a fi foarte primitor și liniștit. M-am integrat printre locatarii cartierului, mi-am făcut cumpărăturile la supermarket, am mâncat la tavernele de cartier unde sâmbata seara se adunau și petreceau foarte frumos italienii, indiferent de prin ce părți ale lumii erau veniți sau dacă erau născuți acolo. Am întâlnit mulți români care aveau accent italienesc, dar care nu se sfiau să vorbească romînește .
Concluzia a fost una singură. Ura dintre românii emigranți și italieni era doar o invenție a presei italiene. Cu ce scop? Nu știu. Ca turist român prin Italia m-am simțit foarte bine primită de oameni frumoși și zâmbitori, pe care nu-i interesa din ce țară vii ci doar să-ți placă la ei și să te convingă să revii și altă dată și să-i recomanzi și altotra. Așa se face turism!
Călătoriți prin Italia pentru că veți trăi o experiență de neuitat și nu va sfiiți să spuneti că sunteți români.
R.M.