Păduri incendiate și orașe mistuite de flăcări. Colegii cu membrele tăiate. Bombardamente atât de necruțătoare încât singura opțiune este să stai în tranșee, să aștepți și să te rogi – așa este descris războiul din Estul Ucrainei într-un amplu reportaj Associated Press.
În reportaj, soldații ucraineni care se întorc de pe frontul din regiunea Donbas din estul Ucrainei – unde Rusia duce o ofensivă feroce – descriu drept apocaliptică viața în timpul a ceea ce s-a transformat într-un război de uzură istovitor.
În interviurile realizate de reporterii „The Associated Press”, unii dintre militarii ucraineni s-au plâns de organizarea haotică, dezertări și probleme de sănătate mintală, cauzate de bombardamentele neîncetate. Alții au vorbit despre moralul ridicat, despre eroismul colegilor lor și despre angajamentul de a continua să lupte, chiar dacă rușii, mai bine echipați, controlează o mai mare parte din zona de luptă.
Locotenentul Volodymyr Nazarenko, în vârstă de 30 de ani, comandantul secund al Batalionului Svoboda al Gărzii Naționale Ucrainene, a fost alături de trupele care s-au retras din Sievierodonetsk la ordinele liderilor militari. În timpul unei bătălii care a durat o lună, tancurile rusești au distrus orice potențiale poziții de apărare și au transformat un oraș cu o populație de 101.000 de locuitori înainte de război într-un „deșert ars”, a spus el. „Ne-au bombardat în fiecare zi. Nu vreau să mint în această privință. Dar acestea au fost baraje de muniție la fiecare clădire”, a spus Nazarenko. „Orașul a fost nivelat metodic”, a adăugat el.
La acea vreme, Sievierodonetsk era unul dintre cele două orașe majore aflate sub control ucrainean în provincia Lugansk, unde separatiștii pro-ruși au declarat o republică nerecunoscută în urmă cu opt ani. În momentul în care a venit ordinul de retragere, la 24 iunie, ucrainenii erau înconjurați din trei părți și organizau apărarea de la o uzină chimică care adăpostea, de asemenea, civili. „Dacă a existat un iad pe Pământ undeva, acela a fost în Sievierodonetsk„, a declarat Artem Ruban, un soldat din batalionul lui Nazarenko, din siguranța comparativă din Bakhmut, la 64 de kilometri la sud-vest de orașul capturat între timp. „Forța interioară a băieților noștri le-a permis să țină orașul până în ultimul moment. Nu au fost condiții umane în care au trebuit să lupte. Este dificil să vă explic aici, aici, cum se simt acum sau cum era acolo”, a spus Ruban, clipind în lumina soarelui. „Acolo au luptat până la sfârșit. Sarcina era să distrugă inamicul, indiferent de orice”, a completat el.
Nazarenko, care a luptat, de asemenea, la Kiev și în alte părți din est după ce Rusia a invadat Ucraina, consideră că operațiunea ucraineană din Sievierodonetsk este „o victorie”, în ciuda rezultatului. El a spus că apărătorii au reușit să limiteze pierderile și în același timp să blocheze avansul rusesc mult mai mult decât se așteptau, epuizând resursele Rusiei. „Armata lor a suferit pierderi uriașe, iar potențialul lor de atac a fost anihilat”, a continuat militarul.
Atât locotenentul, cât și soldatul aflat sub comanda sa și-au exprimat încrederea că Ucraina va recupera toate teritoriile ocupate și va învinge Rusia. Ei au insistat că moralul a rămas ridicat. Alți soldați, majoritatea fără experiență de luptă înainte de invazie, au împărtășit relatări mai pesimiste, insistând în același timp asupra anonimatului sau folosindu-și doar prenumele pentru a discuta despre experiențele lor.
Oleksiy, un membru al armatei ucrainene care a început să lupte împotriva separatiștilor susținuți de Moscova în 2016, tocmai se întorsese de pe front cu un șchiopătat puternic. El a spus că a fost rănit pe câmpul de luptă din Zolote, un oraș pe care rușii l-au ocupat și ei de atunci. „La televizor, se arată imagini frumoase cu liniile de front, solidaritatea, armata, dar realitatea este foarte diferită”, a spus el, adăugând că nu crede că livrarea mai multor arme occidentale ar schimba cursul războiului. Batalionul său a început să rămână fără muniție în câteva săptămâni. La un moment dat, bombardamentele neîncetate i-au împiedicat pe soldați să se ridice în tranșee, a spus Oleksiy, cu epuizare vizibilă pe față.
Un consilier prezidențial de rang înalt a raportat luna trecută că între 100 și 200 de soldați ucraineni mureau în fiecare zi, dar țara nu a furnizat numărul total de morți în luptă. Oleksiy a afirmat că unitatea sa a pierdut 150 de oameni în primele trei zile de luptă, mulți din cauza pierderii de sânge.
Din cauza bombardamentelor neîncetate, soldații răniți au fost evacuați doar noaptea, iar uneori trebuiau să aștepte până la două zile, a spus el. „Comandanților nu le pasă dacă ești distrus din punct de vedere psihologic. Dacă ai o inimă funcțională, dacă ai mâini și picioare, trebuie să te întorci înăuntru”, a adăugat el.
Mariia, o comandantă de pluton în vârstă de 41 de ani care s-a alăturat armatei ucrainene în 2018 după ce a lucrat ca avocat și a născut o fetiță, a explicat că nivelul de pericol și disconfort poate varia foarte mult, în funcție de locația unei unități și de accesul la liniile de aprovizionare.
Liniile de front care există de când a început conflictul cu separatiștii pro-ruși, în 2014, sunt mai statice și mai previzibile, în timp ce locurile care au devenit câmpuri de luptă de când Rusia și-a trimis trupele să invadeze sunt „o lume diferită”, a spus ea. Mariia, care a refuzat să-și împărtășească numele de familie din motive de securitate, a spus că soțul ei luptă în prezent într-un astfel de „punct fierbinte”. Tuturor le este dor de cei dragi și își fac griji pentru ei și, deși acest lucru provoacă suferință, subordonații ei și-au păstrat moralul ridicat, a spus ea. „Suntem urmașii cazacilor, suntem liberi și curajoși. Este în sângele nostru. Vom lupta până la capăt”, a spus ea.
Alți doi soldați intervievați de AP – foști funcționari de birou în Kiev fără experiență anterioară de luptă – au declarat că au fost trimiși pe frontul din est imediat ce și-au terminat pregătirea inițială. Aceștia au spus că au observat „o organizare teribilă” și „luarea de decizii ilogice”, iar mulți oameni din batalionul lor au refuzat să lupte.
Unul dintre soldați a spus că fumează zilnic marijuana. „Altfel, mi-aș pierde mințile, aș dezerta. Este singurul mod în care pot face față”, a spus el.
Un fost profesor în vârstă de 28 de ani din Sloviansk, care „nu și-a imaginat niciodată” că va lupta pentru țara sa, a descris câmpurile de luptă din Ucraina ca fiind o viață complet diferită, cu un sistem de valori diferit și cu suișuri și coborâșuri emoționale. „Există bucurie, există tristețe. Totul este întrepătruns”, a spus el.
Prietenia cu colegii săi oferă punctele luminoase. Dar a văzut, de asemenea, colegi soldați care au cedat la oboseală extremă, atât fizică, cât și mentală, și care prezintă simptome de PTSD. „Este greu să trăiești sub un stres constant, fără somn și subnutrit. Să vezi toate aceste orori cu ochii tăi – morții, membrele smulse. Este puțin probabil ca psihicul cuiva să poată rezista la așa ceva„, a spus el. Cu toate acestea, și el a insistat că motivația de a-și apăra țara rămâne. „Suntem pregătiți să îndurăm și să luptăm cu dinții strânși. Indiferent cât de greu și dificil este”, a spus profesorul, vorbind dintr-un magazin de pescuit care a fost transformat într-un centru de distribuție militară. „Cine îmi va apăra casa și familia, dacă nu voi fi eu?„.
Centrul din orașul Sloviansk furnizează unităților militare locale echipamente și provizii și le oferă soldaților un loc unde să meargă în timpul scurtelor pauze de la chinul fizic și ororile bătăliei.
Tetiana Khimion, o coregrafă de dans în vârstă de 43 de ani, a înființat centrul când a început războiul. Pe acolo trec tot felul de soldați, spune ea, de la forțe speciale calificate și veterani înrăiți de război la civili deveniți luptători care s-au înrolat abia recent. „Se poate întâmpla așa: Pentru prima dată vine, zâmbește larg, poate fi chiar timid. A doua oară vine și în ochii lui se vede goliciune”, a spus Khimion. „A trecut prin ceva și este diferit”. În spatele ei, un grup de tineri soldați ucraineni aflați în rotație de pe front stau și împart glume și o pizza. Trosnetul artileriei se aude la câțiva kilometri distanță. „În mare parte, ei speră la mai bine. Da, uneori vin puțin triști, dar noi sperăm să le ridicăm și lor moralul aici”, a continuat Khimion. „Ne îmbrățișăm, ne zâmbim unul altuia și apoi se întorc pe câmpuri”.
Duminică, forțele rusești au ocupat ultima fortăreață ucraineană din provincia Lugansk și au intensificat loviturile cu rachete asupra Donețk, provincia Donbas.
R. Dan