2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:20
No menu items!

Cum comunică patrupedele între ele atunci când dau din coadă

spot_img

dogs tail

Oamenii de știință au arătat în studii anterioare cum sunt asociate mișcările cozii câinilor cu starea pe care o au. Un studiu arată că atunci când câini sunt fericiți au tendința de a da din coadă mai mult spre dreapta, spre deosebire de câinii nervoși care au tendința de a da din coadă spre stânga, relatează BBC News.

Un studiu recent, publicat în jurnalul Current Biology, arată că aceste caracteristici sunt observate și de alți câini care, la rândul lor, reacționează la ele.

Pentru a afla mai multe despre reacțiile câinilor la mișcările laterale ale altor patrupede, cercetătorii au monitorizat animalele în timp ce se uitau la filme cu alți câini.

Ei au măsurat frecvenţa pulsului şi au  analizat comportamentul patrupedelor.

Când animalele au văzut că ceilalți câini iși mișcau coada spre dreapta, au rămas relaxați, dar când patrupedele își mișcau coada spre stânga, pulsul a început să le crească și au devenit nervoși.

Cercetătorii nu cred că patrupedele comunică intenționat între ele prin aceste mișcări, dar cred că ele au învățat din experiența proprie la ce mișcări trebuie sau nu trebuie să se îngrijoreze.

Oamenii de știință spun că aceste descoperiri îi vor ajuta pe stăpâni, pe veterinari și pe instructori să înteleagă mai bine emoțiile patrupedelor.

De asemenea, o echipă de cercetători de la Universitatea din Lincoln, din Marea Britanie, au realizat un studiu care arăta că patrupedele își întorc capul spre stânga când se uită la un câine agresiv și spre dreapta când se uită la un câine fericit.

Un alt studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Victoria, din Canada, arată că patrupedele voiau să interacționeze cu un câine-robot atunci când coada lui se deplasa mai mult spre stânga decât spre dreapta, fiind opus studiului italian.

Este posibil ca aceste diferențe să se datoreze faptului că au fost folosiți câini pe ecran sau câini-roboți, pe care animalele din experimente nu îi puteau percepe ca fiind adevărați.

Cercetătorii susțin că cel mai indicat ar fi să fie realizat un studiu în care câinii să reacționeze la mișcările unor câini reali.

D.M.