6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:29
No menu items!

Cum comentează politicienii discursul preşedintelui Băsescu UPDATE

spot_img

La scurt timp după ieşirea la rampă a preşedintelui Băsescu, au început să apară şi primele reacţii. Eugen Nicolăescu spune că preşedintele se poartă cu aroganţă şi tupeu, Dan Şova ameninţă, din nou, cu suspendarea.

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a  atenţionat că în situaţia în care USL va câştiga alegerile parlamentare cu peste 50%, Victor Ponta va fi singura propunere pentru postul de premier. “ Dacă Băsescu va refuza această nominalizare, îl vom suspenda în mai puţin de 48 de ore”, a declarat Dan Şova pentru Sursa Zilei.

Nicolăescu: Băsescu se poartă cu aroganţă

Liderul PNL Eugen Nicolăescu crede că președintele Traian Băsescu se poartă cu „aroganță” și „tupeu” ca și democrat – liberalii, acuzându-l pe șeful statului că face campanie electorală pentru PDL în încercarea de a salva câteva procente și că se bucură de răul țării. „Câteva idei cred că sunt revelante la atitudinea președintelui Traian Băsescu. Prima și poate cea mai importantă că Traian Băsescu se comportă cu aceeași aroganță și cu același tupeu pe care le-au dovedit cei de la PDL. Este o similitudine de nedescris între cele două tipuri de manisfestări ale președintelui și ale PDL”, a spus Nicolăescu. Liderul PNL a punctat că președintele nu vrea să recunoască faptul că atât el, cât și Guvernul PDL pe care l-a condus este vinovat în ceea ce privește Mecanismul de Verificare și Cooperare, apreciind că Traian Băsescu este un guvernator al României repus în funcție de către Curtea Constituțională și că se bucură de „răul țării sale”. (A.M)

UPDATE: Neacşu îl trimite acasă pe Băsescu

La nici 24 de ore de la atacul dur verbal al preşedintelui Traian Băsescu la adresa ”puciştilor” dar şi al parlamentarilor care îi apără pe penali, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a reacţionat. Într-un comunicat trimis presei, mai-marele deputaţilor pesedişti îl trimite acasă pe preşedinte, pentru că a pierdut ”bătălia” când de fapt ”poporul l-a trimis acasă în mod zdrobitor” la referendumul pentru suspendare.

„În cazurile Borbely şi Dobre, plenul şi-a spus cuvântul şi este evident că votul nu mai poate fi reluat, pentru că nu există o solicitare în acest sens. În cazul Trăşculescu lucrurile au stat mai simplu pentru că efectiv nu a existat o cerere de ridicare a imunităţii. Faptul că preşedintele Băsescu şi PDL solicită reluarea votului în aceste două cazuri, deşi solicitările au fost respinse, reprezintă pură demagogie, pentru că nici preşedintele României şi niciun grup parlamentar nu poate face o solicitare în numele justiţiei româneşti. Acest demers ne arată încă o dată că în viziunea domniilor lor justiţia trebuie să se supună politicului şi probabil chiar consideră că se pot substitui justiţiei”, spune Marian Neacşu în comunicat.

El i-a acuzat pe pedelişti de fraudarea unor ”voturi dureroase pentru români. ”Este de mirare că PDL nu a solicitat, la momentul respectiv, reluarea votului la Legea pensiilor, vot furat în văzul unei ţări întregi de către Roberta Anastase. Sau putem aminti şi despre alte voturi cel puţin imorale, unde nici preşedintele şi nici PDL nu au intervenit: votul pentru numirea judecătorului CCR în Camera Deputaţilor, moţiunile de cenzură sau moţiunile simple la care parlamentarii PDL nici nu s-au ridicat din bănci, deşi era obligaţia lor să o facă sau votul prin care s-a decis tăierea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Cred că românii nu mai pot fi păcăliţi cu o asemenea propagandă ieftină şi vor măsuri concrete, adică exact ceea ce USL oferă acum. Nu mai putem continua la infinit cu această politică destructivă a PDL, politica ‘divide et impera'””, mai susţine Marian Neacşu. (C.C.)

Antonescu: Traian Băsescu a intrat în campanie, face declaraţii iresponsabile

Antonescu a răspuns, marţi, acuzaţiilor lansate luni seară de preşedintele Băsescu spunând că şeful statului a intrat în campanie electorală şi că face declaraţii iresponsabile. În chestiunea numirii premierului, Antonescu l-a acuzat pe Băsescu că, prin declaraţiile făcute, acesta transmite de fapt că el nu va ţine cont de rezultatul alegerilor parlamentare şi că el va decide ce este interesul naţional şi cine va face parte din Guvern.

„Traducerea mea pentru folosirea conceptului de interesului naţional este bunul plac, folosirea arbitrariului perfect: eu, Traian Băsescu, hotărăsc care este interesul naţional şi hotărăsc eu cine să formeze Guvernul României, indiferent de rezultatele alegerilor. Aceste afirmaţii sunt profund dăunătoare României. Afirmaţiile că nu există nici o legătură între numirea premierului şi rezultatul alegerilor sunt de o foarte mare gravitate. Nimeni nu este dispus să-i permită unui preşedinte impus împotriva voinţei cetăţenilor de către CCR să-şi bată joc de drepturile lor, de statul de drept şi de  lucrurile elementare dintr-un stat de drept”, a spus Antonescu.

Liderul PNL a calificat totodată lipsite de responsabilitate declaraţiile lui Băsescu privind statul de drept: „Dacă România nu este stat de drept, ce fel de stat este şi ce anume este Traian Băsescu în acest stat? Dacă nu este stat de drept, atunci este un stat dictatorial (…) Este cumva preşedintele ostatec, prizonier, se întâmplă cumva în România o lovitură de stat, împotriva voinţei sale?”

Ponta: E un pic ridicol ca un preşedinte să spună că ţara sa nu e stat de drept

Premierul Victor Ponta susţine că este un pic ridicol ca preşedintele unei ţări să spună că ţara sa nu e stat de drept şi e de părere că raportul pe MCV nu va fi dezastruos, aşa cum anticipează Traian Băsescu. „Sigur, când președintele unei țări spune că țara pe care domnia sa o conduce, poate fi un raport dezastruos sau se poate ca toată lumea să nu-l mai ia în serios. Cum e să fii șeful unui stat și să spui că statul ăla nu mai e stat de drept? Când tu ești șeful acelui stat! E un pic ridicol, trebuie să recunoașteți. Nu știu dacă cei de la Comisie au acest simț al ridicolului”, a spus premierul.