1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:10
No menu items!

Cum au furat interlopii constănţeni 9 milioane de euro dintr-o bancă

spot_img

Membrii clanului „Spaniolul” din Constanţa au reuşit să „crediteze” nu mai puţin de 9 milioane de euro pe documente false de la banca austriacă Volksbank.

Suceava: Şapte persoane, urmărite penal după ce au obţinut fraudulos credite de 1,6 milioane de lei
foto: stiri.com.ro

Interlopii erau clienţii unei firme care intermedia credite „prin fax”, pe bandă rulantă, folosind documente falsificate şi evaluări imobiliare inventate.

Pagubele au fost înregistrate începând din noiembrie 2007 şi până în iulie 2008, perioadă în care interlopii ar fi beneficiat chiar de sprijinul unui director adjunct al băncii, la acea vreme – Diana Maxim. Aceasta a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie alături de administratorul unei firme de intermediere credite din Constanţa – Cosmin Popa. Procurorii anticorupţie din Constanţa au dovedit că în mecanismul de fraudare a băncii erau implicaţi atât expertul evaluator (Costel Cătălin Şerban), cât şi un ofiţer de credite. Scopul urmărit de către cei doi inculpați, conform anchetatorilor, a fost acela de a obţine pentru sine importante foloase materiale, ce au reprezentat circa 10% din totalul creditelor bancare acordate în mod fraudulos.

Procurorii notează în rechizitoriu că administratorul firmei care intermedia creditele făcea rost de clienţi pentru bancă: persoane fizice cu o moralitate îndoielnică şi dornice de a obţine în mod facil importante venituri ilicite.

În scopul îndeplinirii aparente a criteriilor reglementate de procedurile interne utilizate în perioada respectivă la nivelul băncii, ceilalți 16 inculpați, au prezentat în mod exclusiv înscrisuri false, procurate prin intermediul reprezentantului SC „CREDIT GROUP” SRL Constanţa şi acceptate ca atare de către reprezentantele unității bancare. De precizat este faptul că, exceptând adeverinţele de venit, care au fost depuse în original la dosarele de credit, toate celelalte înscrisuri necesare în vederea aprobării acordării creditelor bancare au fost prezentate inculpatelor Maxim Diana și Constantinescu Elena Luiza exclusiv în copie, în majoritatea situaţiilor fiind expediate prin fax de la sediul SC „CREDIT GROUP” SRL Constanţa, iar originalele documentelor respective nu au fost niciodată solicitate şi verificate de către inculpatele mai sus menţionate, contrar prevederilor procedurilor interne ce reglementau activitatea funcţionarilor bancari. De asemenea, în situaţia în care veniturile lunare ale solicitanţilor de credite erau demonstrate prin prezentarea de contracte de închiriere, inculpata Maxim Diana, potrivit atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau în calitate de director adjunct al instituţiei bancare creditoare şi care ar fi impus efectuarea obligatorie de inspecţii ale bunurilor imobile închiriate, a întocmit, în fiecare caz în parte, câte un raport de vizită. Deşi, potrivit procedurii bancare interne, în cuprinsul respectivelor rapoarte de vizită ar fi trebuit atestat faptul că imobilele închiriate erau efectiv utilizate de către chiriaşi şi că sumele de bani achitate cu titlu de chirie erau cele înscrise în contractele de închiriere prezentate de către clienţi, inculpata Maxim Diana a menţionat în conţinutul documentelor întocmite doar împrejurarea că imobilele respective se află în stare bună de funcţionare şi sunt racordate la utilităţi. În cazul creditelor destinate achiziţionării de imobile, simultan cu semnarea convenţiilor de credit, între inculpaţii solicitanţi ai creditelor, vânzătorii bunurilor imobile şi, respectiv, inculpatele Maxim Diana şi Constantinescu Elena Luiza, în calitate de reprezentante ale creditorului ipotecar, erau încheiate contracte de vânzare – cumpărare cu garanţie reală imobiliară, în conţinutul cărora, în baza unei înţelegeri prealabile cu vânzătorul, era menţionată cu titlu de preţ al bunului o sumă superioară valorii reale a imobilului înstrăinat. În situaţia creditelor acordate în vederea refinanţării unor credite anterioare, sumele de bani acordate cu titlu de împrumut de către reprezentantele băncii respective au fost mult superioare valorii creditelor acordate anterior de către alte instituţii bancare şi au fost în mod similar garantate prin instituirea de ipoteci asupra unor bunuri imobile supraevaluate.

Rechizitoriu DNA

M.C.