3.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 5:48
No menu items!

Cum arată televizorul viitorului

spot_img

Un prototip a fost expus la salonul de produse electronice International CES din Las Vegas

televizor_sfera

Televizorul viitorului s-ar putea să nu mai fie ecranul plat rectangular, ci o sferă, potrivit unui prototip expus la salonul de electronică, deschis marelui public la International CES din Las Vegas (vestul SUA).

Conceput special pentru vizionarea înregistrărilor video la 360 de grade, dispozitivul este rezultatul colaborării companiilor franceze Ateme și Kolor, specializate în programe video și respectiv asamblare de imagini, cu firma britanică Pufferfish Displays, care fabrică modulul de proiecție sferică, și cea tehnologică finlandeză Finwe, relatează AFP.

Se pot deja viziona videoclipuri în 360 de grade pe un televizor clasic sau o tabletă, însă forma sferică adaugă o nouă dimensiune, care poate îmbogăți experiența unui concert, sau a unui eveniment sportiv, a declarat Mike Antonovich, responsabil al firmei Ateme pe continentul american.

„Putem privi din diferite unghiuri: dacă ne uităm la un concert, putem să o facem din rândul spectatorilor, sau să ne plasăm pe scenă, în mijlocul trupei”, a spus el. Sfera adaugă un element interactiv, asigură Geoff Kell de la Pufferfish, care va avea o mare relevanță ca mijloc de vizualizare a datelor, de exemplu pentru cercetare, a mai precizat Antonovich.

Vizualizarea la 360 de grade este folosită de câțiva ani pentru servicii precum Google Maps, dar  – potrivit Ateme  – va fi mai greu utilizarea sa la televiziunea în direct. Campania franceză și partenerii săi au produs recent primele programe televizate în direct în 360 de grade, sub marca LiveSphere.