-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:10
No menu items!

Cum a copiat McCann Erickson cea mai recentă campanie la ciocolata Rom. INTERVIU EXCLUSIV

spot_img

 Cum a copiat McCann Erickson cea mai recentă campanie la ciocolata Rom. Interviu în exclusivitateO campanie lansată luna trecută de McCann Erickson România a adus din nou în spațiul public o polemică legată de drepturile de proprietate intelectuală, plagiat și originalitatea creațiilor companiilor de publicitate autohtone. Nu este prima dată când McCann Erickson apare în centrul unui scandal legat de plagiat.

Titlul campaniei este „Bucharest / Not Budapest”, iar clientul este producătorul de dulciuri Kandia.

Conceptul se referă la legătura dintre un produs autentic românesc și sentimentul național generat de confuzia pe care o fac occidentalii între capitala României și capitala Ungariei.

Principalul mod de propagare a acestui mesaj este pe Internet, iar primele reacții pe Facebook, bloguri sau pe site-urile de nișă au atras atenția asupra faptului că ideea este preluată dintr-o campanie independentă derulată în 2012, pe site-ul 1dece.ro.

Creatorii campaniei din 2012 sunt Jean Popescu (foto stânga) și Bogdan Ferariu (foto dreapta), doi tineri specialiști din industria publicității, care au acceptat să acorde un interviu, prin e-mail, pentru Sursa Zilei.

  • Care este povestea campaniei 1dece?

Eu (Jean Popescu – n.r.) și Bogdan am studiat advertising și web în Danemarca. Am dorit ca de 1 Decembrie să ne ocupăm timpul cu ce ne place nouă mai mult. Am plecat de la trei idei pe care am putea să le facem, le-am filtrat cu ajutorul profesorilor și am decis să facem asta de 1 Decembrie. Noi, ca studenți în afara țării, întâlneam des fraza cu Budapesta de la colegii nostri din alte țări și am decis să facem această campanie și să o împărțim cu prietenii nostri străini pe rețele de socializare.

  • Ce părere aveți despre campania celor de la Rom/McCann?

– Campania lor imită în anumite puncte execuția. Nu putem spune că este o idee originală ce am facut noi sau ce au ei, insight-ul era acolo, aștepta un timing potrivit. Noi am luat primii ștafeta și am făcut ceva pentru această cauză care a fost acesibilă tuturor printr-o mică direcție artistică numită 1dece.ro. Ne deranjează că cei de la McCann folosesc aceelași metafore ca și noi – simbolul drumului, semne rutiere, gallery of mistakes.

  • Aveți de gând să dați în judecată McCann?

Nu e cazul.

  • De ce se întamplă astfel de lucruri în industria de advertising din România?

Noi nu suntem obisnuiți cu industria de advertising din România, întrucât nu am lucrat aici ca să putem forma o părere. Însă am fost șocați când am aflat de campania celor de la McCann care e asemănătoare cu execuția noastră. Dar, după aceste două săptămâni, nu avem o părere bună, însă nu putem generaliza. Am văzut multe execuții briliante, însă, din păcate, se mai întâmplă și situații de acest gen. Probabil, cel mai dureros e că noi nu am mai auzit de cazuri asemănătoare în Europa.

Rămânând la McCann, suntem uimiți că încă nu am fost contactați de ei după acest incident. Ei au avut un buget mai mare, pe când noi am avut buget zero.

Războiul afișelor și furtuna virtuală 

Campania online a celor de la 1dece.ro se baza pe oprirea confuziei dintre București și Budapesta și pe o serie de citate ale personalităților care au făcut această confuzie:

 Cum a copiat McCann Erickson cea mai recentă campanie la ciocolata Rom. Interviu în exclusivitate

Campania celor de la McCann, generată în iulie 2013 are aceleași coordonate:

Cum a copiat McCann Erickson cea mai recentă campanie la ciocolata Rom. Interviu în exclusivitate

McCann s-a folosit de prezența în București a trupei Iron Maiden, în perioada lansării campaniei, pentru a transmite acest mesaj. „Destinatarul” este Bruce Dickinson, solistul trupei, în contextul în care confuzia București/Budapesta este făcută cel mai des de artiștii aflați în turnee:

Cum a copiat McCann Erickson cea mai recentă campanie la ciocolata Rom. Interviu în exclusivitate

Jean Popescu și Bogdan Ferariu au răspuns tot cu un afiș, despre care nu au dezvăluit unde este plasat, singura sa relevanță fiind că a devenit „viral” pe Internet:

Cum a copiat McCann Erickson cea mai recentă campanie la ciocolata Rom. Interviu în exclusivitate

Bogdan Ferariu a publicat, pe propria pagină de Facebook, un alt concept vizual prin care ironizează atitudinea celor de la McCann:

 Cum a copiat McCann Erickson cea mai recentă campanie la ciocolata Rom. Interviu în exclusivitate

Mai jos sunt cele mai relevante reacții de pe rețelele sociale și bloguri, cu precizarea că acestea aparțin mai multor persoane, iar Sursa Zilei a intervenit asupra ortografiei:

  • Frumoasă campania. Una autentică pe când?
  • Ciordeala e ciordeală… oricum o cochetezi…
  • Păcat ca au furat ideea – 1dece.ro, campania fiind din 2012.
  • Ideea e că se pare că exista deja o campanie, iar McCann ar fi furat ideea și ar fi promovat-o mult mai bine, dispunând de resurse financiare mult mai mari.
  • Păi nu scrie decembrie 2012 pe afișul lor? Rom au facut campania acum, in 2013, NU? Iar pe afișul 1dece.ro scrie 2012. Ce-i asa greu? nu inteleg :)))) E EVIDENT cine de la cine a luat.
  • Campania e interesantă. Păcat că ideea e cam furată de pe 1dece.ro.
  • Oare de ce nu mă mai miră deloc pseudo-creativitatea unor agenții din România? A da! Pentru că ”bagabonți & combinații”. Uite de-aia!

McCann Erickson România nu a dorit să exprime un punct de vedere pe această temă. Această companie de publicitate a scos recent pe piață o serie de spoturi publicitare, produse pentru clientul Vodafone, al căror concept a fost copiat dintr-un film de artă subvenționat prin fonduri publice în Spania.

Vlad Bârleanu

foto: facebook.com