-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:33
No menu items!

Cum a ajuns un pod de peste Siret să nu mai poată fi construit din cauza a doi gândaci și o broască

spot_img

Lucrările la podul care leagă Botoșani și Suceava sunt momentan blocate. Și asta din cauză că în zonă trăiesc specii de gândaci și broaște protejate prin lege.

Proiectul de 8 milioane de euro, din fonduri europene, pentru construirea podului peste Siret, a fost blocat din cauza a două specii de gândaci și a unei broaște, scrie Știri Botoșani.

Informația a fost prezentată ministrului Mediului, Mircea Fechet, de către Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

„Consiliul Județean Botoșani, alături de Consiliul Județean Suceava, a identificat soluțiile tehnice pentru reluarea unei investiții majore la nivelul celor două județe. Mă refer aici la acel proiect blocat de ani de zile, podul de peste Siret, de la Talpa.

Cele două consilii județene au semnat un acord, au realizat expertizele tehnice și am realizat și studiul de fezabilitate pentru acest pod important pentru noi. Este o investiție de aproximativ 8 milioane de euro, care este blocată de ariile protejate. Pentru că în zonă trăiesc doi gândaci, rădașca și croitorul cenușiu, și broasca europeană de baltă.

Din păcate, din prea multă dragoste pentru cei doi gândaci și broasca comunitară europeană, investiția a fost blocată.

Dumneavoastră ați spus că rămânem într-un contact permanent, dar liniile de finanțare trec pe lângă noi, iar în acest moment investiții de acest gen, care trebuiesc întregii comunități din ambele județe, sunt blocate și nu știu unde vom mai depune acest proiect”, a spus  Doina Federovici.

Podul ar scurta distanța dintre Rădăuți și Dorohoi cu 20 de kilometri

Podul de peste Siret ar fi scurtat distanța dintre Rădăuți și Dorohoi cu aproximativ 20 de kilometri și le-ar fi dat oamenilor de pe un mal șansa să își lucreze pământurile de pe celălalt mal.

Podul de la Talpa a fost distrus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar construcția sa a fost reluată în 1995, însă abandonată din cauza lipsei de fonduri.

Proiectul a fost reluat anul trecut de administrațiile județene din Botoșani și Suceava.

                                                                                                  Adina Bucur Silav