Sursa Zilei a aflat cum a ajuns membrul CNA Narcisa Iorga să fie urmărită penal de DNA pentru instigare la folosirea influenţei politice
Ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cazul Consiliului Naţional al Audiovizualului a explodat zilele trecute cu punerea sub acuzare a liderului PSD Viorel Hrebenciuc, a reprezentantului Administraţiei Prezidenţiale în CNA, Narcisa Iorga şi a şefei CNA, Laura Georgescu.
Marea surpriză o reprezintă învinuirea Narcisei Iorga, personaj care a pozat întotdeauna în imaginea anticorupţiei şi a luptei împotriva unor posibile abuzuri în interiorul CNA.
Sursa Zilei a aflat contextul dosarului CNA precum şi al motivelor care au făcut ca Narcisa Iorga să aibă calitatea de suspect în acest dosar. Astfel, surse judiciare au arătat că „Dosarul CNA” a plecat şi de la un alt dosar important unde procurorii anticorupţie l-au pus sub acuzare pe primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti. În acel dosar primarul a fost interceptat şi în baza unui mandat emis pe legea siguranţei naţionale, monitorizările fiind continuate pe mandate de interceptare simple. Printre persoanele care au „picat” în cercul lui Pinalti a fost şi Narcisa Iorga.
Există convorbiri telefonice în care Narcisa Iorga îl sfătuieşte concret pe Ştefan ce trebuie să facă pentru a-şi recăpăta licenţa pentru televiziune şi cum să întoarcă un vot. Mai mult, după ce problema a fost rezolvată Narcisa îi dă sms lui Ştefan şi îi comunică rezultatul spunându-i că „au votat ai noştri”. Astfel arată că votul pentru Ştefan a fost dat pe intervenţii politice. În baza informaţiilor primite de la Narcisa primarul şi-a sunat subordonaţii şi le-a explicat exact câteva scheme la care fusese învăţat. Practic Narcisa s-a implicat aproape cel mai activ în a-i rezolva problema lui Ştefan
Surse judiciare pentru Sursa Zilei
În dosarul lui Pinalti a mai fost interceptat şi un cunoscut realizator de televiziune care şi-a oferit şi el sprijinul primarului Ştefan spunându-i că va vorbi tot cu Narcisa Iorga, au explicat aceleaşi surse.
Cristi Ciupercă