-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:25
No menu items!

Culmea corectitudinii: un tânăr a găsit pe stradă 30.000 de euro şi i-a predat poliţiei

spot_img

Poliţia Capitalei caută de două luni o persoană care a pierdut peste 30.000 de euro pe Bulevardul Timişoara, din sectorul 6.

Potrivit unui comunit remis vineri de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, un tânăr de 21 de ani a anunţat că a găsit o importantă sumă de bani în timp ce mergea pe Bulevardul Timişoara, din sectorul 6. Poliţiştii au mers în zona indicată de tânăr şi au stabilit că este vorba despre mai mult de 30.000 de euro. Banii au fost ridicaţi atunci pentru continuarea cercetărilor şi identificarea persoanei care i-a pierdut.

Deoarecenu au reuşit să-l descopere nici până acum pe proprietarul banilor, poliţiştii bucureşteni fac apel la acesta sau la orice persoană care ar putea oferi informaţii despre acesta să meargă la sediul Secţiei 22 Poliţie, din strada Braşov nr. 19.

„Menţionăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 292 din Codul Penal, declararea necorespunzătoare a adevărului facută în faţa organelor de poliţie, reprezintă infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. De asemenea, fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său reprezintă, conform art. 216 din Codul Penal, infracţiunea de însuşire a bunului găsit şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă”, se mai arată în comunicatul poliţiei.

R.D.