-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:20
No menu items!

Culisele dosarului lui Ludovic Orban (presă)

spot_img

Reținerea pentru 24 de ore de către procurorii DNA a Liei Olguța Vasilescu pe 30 martie 2016 a reprezentat, deși poate părea ciudat, salvarea actualului președinte PNL, Ludovic Orban dintr-un moment judiciar care ar fi putut fi extrem de complicat pentru acesta, scrie România Liberă.

Același eveniment s-a dovedit într-un final decisiv pentru Orban și în obținerea unei soluții de achitare definitivă în dosarul penal în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că și-ar fi folosit influența politică pentru a-i cere bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru finanțarea campaniei electorale de la Primăria București, au explicat surse judiciare pentru România Liberă.

Cronologic, lucrurile au avut următoarea derulare: pe 30 martie 2016 Olguța Vasilescu era reținută pentru 24 de ore de procurorii DNA, fiind acuzată de diverse fapte penale.

După reținerea Olguței Vasilescu surse judiciare au declarat pentru România Liberă că s-au întâmplat o serie de evenimente cel puțin ciudate. Mai exact, unul din denunțătorii actualului ministru al Muncii era Tiberiu Urdăreanu, același denunțător ca și în cazul lui Ludovic Orban.

La momentul când a declanșat dosarul „Olguța” prin reținerea ei procurorul DNA avea ancheta în derulare și în dosarul lui Ludovic Orban, speță în care șeful liberalilor purta discuții concrete cu Urdăreanu.

În dosarul „Olguța” erau, din sursele noastre, opt denunțători care dăduseră declarații împotriva actualului ministru. Dintre toți, printr-o scurgere de informații cel puțin dubioasă, în noaptea de dinaintea cerereii de arestare preventivă, în mass media apare doar că Tiberiu Urdăreanu este denunțătorul Olguței Vasilescu.

De ce este o scurgere de informații? A explicat o sursă a României libere: ”tehnic vorbind, imediat după reținere orice procuror își pregătește, definitivează referatul prin care a doua zi va cere arestarea preventivă a celui reținut pentru 24 de ore. În această situație avem o chestie specială: același procuror instrumenta și dosarul Olguța și pe cel cu Orban. Întrebarea care se pune, tactic vorbind, de ce anchetatorul ar fi dorit să divulge în mass media numele lui Urdăreanu. Era evident că Orban, care știa că urma să se vadă cu Urdăreanu, nu s-ar mai fi întâlnit în veci cu el după ce vedea că e turnător. Ceea ce s-a și întâmplat de fel. Cum este clar că procurorul nu avea interes să arunce în piață numele denunțătorului și să-și strice singur propria muncă este evident că cine a făcut-o a avut în intenție să dea un semnal”.

Apariția informației cu Urdăreanu, din seara zilei de 30 martie 2016, s-a ”întâmplat” în timp ce președintele PNL Ludovic Orban era invitat în studioul unei televiziuni de știri.

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI

Andrei Tudor