-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:25
No menu items!

Cui i-a transmis Alina Gorghiu mesajul „te iubesc”

spot_img

Copreședintele PNL speră într-o colaborare fructuoasă cu UDMR

Gorghiu Alina_UDMR

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, la Congresul UDMR, că, în viitorul apropiat, va exista o colaborare fructuoasă între partidul său și formațiunea maghiară.

Alina Gorghiu a ținut să mulțumească electoratului UDMR pentru voturile date, în 16 noiembrie 2014, candidatului PNL, Klaus Iohannis, apreciind că acest gest a fost unul firesc pentru un partid de dreapta și membru în PPE, un gest care va putea produce o „colaborare pe care o vom vedea în viitorul apropiat drept una fructuoasă”.

Alina Gorghiu a vorbit de nevoia de schimbare a clasei politice și de riscul de a apărea partide nocive pentru democrație.

Cetățenii României, fie că sunt români, maghiari, de alte naționalități, am convingerea că așteaptă un alt mod de a face politică. De la noi, de la UDMR, de la PSD, de la absolut oricine face politică și cred că avem obligația să onorăm această așteptare. (…) Cred că atât PNL, cât și UDMR au puterea să se schimbe pe ele însele și au puterea mai ales să schimbe politica românească. Dacă însă — și poate sună dur — partidele politice nu vor înțelege și nu vor ține cont de dorința societății de schimbare, eșecul nu va fi doar electoral. Dacă politica românească va mima schimbarea sau va eșua în încercarea de a fi mai performantă, există riscul ca pe fondul unei dezamăgiri populare să apară forțe politice extrem de nocive pentru democrație

Alina Gorghiu
copreședinte PNL

Făcând aluzie la expresiile în limba maghiară pronunțate de Victor Ponta, în discursul său, Alina Gorghiu a spus că nu știe „atât de multe cuvinte în limba maghiară ca Victor Ponta, eu știu un singur cuvânt și nu cred că e potrivit pentru un congres. Acel cuvânt e szeretlek (te iubesc)”.

Andi Topală