2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:07
No menu items!

Cui și-a lăsat averea Robin Williams

spot_img

În testament, actorul își lasă averea unui trust creat pentru cei trei copii, precum și soției

 Robin Williams

Actorul Robin Williams și-a lăsat averea copiilor și soției, după cum reiese din testamentul înregistrat pe 15 octombrie în Marin County, California, potrivit unui material apărut în ediția online a revistei People.

În testament, actorul își lasă averea unui trust creat pentru cei trei copii, precum și soției, Susan Schneider, conform contractului prenupțial.

Actorul de 63 de ani, care s-a sinucis pe 11 august la domiciliul său din Tiburon, California, și-a semnat testamentul cu data de 31 ianuarie 2011. În document, William solicită executorilor săi testamentari să „încredințeze toate bunurile” Robin Williams Trust, creat pentru copiii săi Zak (31 de ani) , Zelda (25 de ani), și Cody (22 de ani).

Documente din 2009 arată că, la momentul respectiv, trustul a fost înființat pentru a furniza bani fiecăruia dintre copii după cum urmează: fiecare copil va primi o treime din partea sa la vârsta de 21 de ani, jumătate din cota restantă la 25 de ani, iar restul la 30 de ani.

Williams cere totodată executorilor să îi îndeplinească obligațiile față de soția sa, Susan Schneider (50 de ani), cu care s-a căsătorit pe 22 octombrie 2011, în conformitate cu prevederile contractului prenupțial.

Williams a fost celebru pentru filme precum Good Morning Vietnam și a câștigat un Oscar pentru rolul sau în Good Will Hunting, amintește BBC.