2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:24
No menu items!

Cu un vicepreședinte judecat pentru corupție, CJ Bihor încheie contracte cu afaceriști penali

spot_img

O firmă care va repara drumuri în următorii patru ani este patronată de doi soți cu dosar la DNA

CJ Bihor

Consiliul Județean Bihor alocă zeci de milioane de euro pentru întreținerea drumurilor în perioada 2015-2018. Din acest buget, aproape un sfert primește o firmă ai cărei patroni sunt cercetați de DNA pentru fraude cu fonduri europene, fiind și reținuți la începutul acestui an.

Consiliul Județean Bihor, condus de liberalul Cornel Popa, a semnat, pe 4 iunie, contractele pentru lucrările de întreținere pe timp de vară a drumurilor județene. Suma alocată depășește 20 de milioane de euro iar lucrările de „plombări, covoare asfaltice, tratamente bituminoase, împietruiri acostamente și burdușiri” vor fi efectuate de câteva firme. Printre acestea se află și societatea Dumexim SRL, patronată de soții Gabriel și Simona Dume. Aceștia sunt cercetați de DNA Oradea într-un dosar privind fraude cu fonduri europene. Cei doi au fost reținuți la sfârșitul lunii ianuarie, dar au fost eliberați de Curtea de Apel Bihor la începutul lunii februarie. La numai o lună, firma Dumexim SRL se înscria la licitația lansată de CJ Bihor, iar pe 4 iunie își adjudeca contractul de 4,1 milioane de euro pentru drumurile din zona Marghita.

simona dume dumexim

Potrivit DNA, în perioada ianuarie–aprilie 2013, în contextul organizării unei licitații privind atribuirea unui contract finanțat din fonduri europene (FEADR), intitulat „Servicii de proiectare și lucrări de execuție–Modernizare drum forestier Valea Iadului–Comuna Bulz”, Simona Mariana Dume, administratorul Dumexim SRL Oradea, a prezentat oferte de preț false, în susținerea ofertei de licitație, dar și pentru adjudecarea acesteia. Valoarea proiectului a fost estimată la 6.078.378 lei, fără TVA, echivalentul a 1.401.330 euro. În acest sens, Simona Dume a aplicat ștampila „CONFORM CU ORIGINALUL”, semnătura și ștampila Dumexim SRL, pe fiecare copie a ofertelor de preț, atestând în mod nereal că originalul ofertelor de preț ar exista în realitate și că au fost emise de firmele respective.

Pe de altă parte, vicepreședintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost trimis în judecată, în 18 iunie, de DNA, sub acuzațiile de luare de mită, spălare de bani, trafic de influență și abuz în serviciu. În 2 iunie, Kiss fusese reținut de DNA, dar eliberat de Tribunalul Bihor.

Andrei Tudor