1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:59
No menu items!

Cu proteste și greve la ușă, Cabinetul Ciucă schimbă, în ultima sa ședință, legea dialogului social

spot_img

Guvernul a modificat, în ultima ședință a Cabinetului condus de Nicolae Ciucă, legea dialogului social, deși este grevă generală în învățământ și sunt anunțate proteste și din partea personalului medical și al polițiștilor. Guvernul a schimbat, prin ordonanță de uregnță, Legea dialogului social şi Codul Muncii – în acord cu recomandările europene, cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi cu angajamentele asumate prin PNRR, conform declarațiilor de la începutul ședinței de Guvern.

Premierul Ciucă a anunțat că modificările sunt făcute pentru flexibilizarea și încurajarea negocierilor colective pentru fiecare sector de activitate. Schimbările survin după consultările cu asociațiile, mediul de afaceri și partenerii sociali.

„Pe toată perioada mandatului am acordat atenţia cuvenită dialogului şi consultărilor cu partenerii sociali, cu mediul de afaceri, cu structurile asociative, cu toţi cei care au avut şi au un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă bunul mers al societăţii. În urma acestui dialog am putut să desprindem o serie de concluzii şi am putut să culegem datele despre ceea ce se întâmplă în realitate, să vedem modul şi viziunea prin care partenerii sociali, mediul asociativ, structurile din mediul de afaceri reuşesc să vină cu propuneri concrete şi să facem în aşa fel încât, la nivelul Guvernului, să identificăm măsurile şi deciziile care să poată să aibă aplicabilitate şi să rezoneze cu aşteptările întregii societăţi. Toate aceste aspecte vin să se concretizeze printr-un demers care, astăzi, în şedinţa de Guvern, va fi finalizat printr-o ordonanţă de urgenţă în care aprobăm unele modificări în scopul flexibilizării şi încurajării negocierilor colective la nivel de sector de activitate. În acest sens vom modifica Legea dialogului social şi Codul Muncii în acord cu recomandările europene, cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, şi cu angajamentele asumate prin PNRR”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

În context, ministrul Muncii, Marius Budăi, a adus completări faţă de cele arătate de premier.

„Sunt câteva aspecte care, în urma discuţiilor cu partenerii sociali, au apărut în urma aprobării legii şi a îndeplinirii jalonului cu Comisia Europeană. Am revenit la o discuţie cu partenerii sociali, am informat Comisia Europeană, a fost de acord şi a agreat Comisia Europeană noile modificări, astfel încât partenerii sociali sunt acum de acord cu această formă. Din dezbateri erau câteva chestiuni care, ulterior, s-au descoperit a fi nerezolvate, şi am dorit să le rezolvăm acum să nu le lăsăm pe un termen mai lung pentru a avea, într-adevăr, un dialog social aşa cum trebuie, în România”, a declarat Budăi.