4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:49
No menu items!

Cu droguri pe litoral

spot_img

Trei tineri sunt cercetaţi de poliţiştii constănţeni, unul fiind deja arestat preventiv, după ce au fost prinşi în flagrant, în staţiunea Mamaia, având asupra lor droguri

ecstasy-tablets

Poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi ai Inspectoratului de Poliție al Județului Constanţa au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute o acţiune vizând prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri.

Astfel, în staţiunea Mamaia poliţiştii au prins în flagrant doi tineri în vârstă de 19 ani, respectiv 20 de ani, ambii din judeţul Ilfov, care aveau asupra lor aproximativ 50 de grame de cannabis, pentru consum propriu. Drogurile au fost descoperite de poliţişti abia după ce au controlat amănunţit bagajele şi mașina cu care cei doi veniseră la mare. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal, fiind cercetaţi pentru deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Tot în staţiunea Mamaia a fost prins şi un tânăr de 24 de ani, din Bucureşti, care avea asupra sa şi în autoturism 39 de comprimate de ecstasy pe care urma să le vândă. El s-a ales cu dosar penal pentru trafic de droguri de mare risc, fiind reţinut de procurorii DIICOT Constanţa. Tânărul a fost dus apoi în fața instanţei, iar magistraţii au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

R.D.