-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:22
No menu items!

Cu DNA la poartă, președintele CJ Bacău a apăsat butonul de panică

spot_img

Bătăile „ferme” ale mascaţilor în poarta domeniului pe care Benea îl împarte cu concubina şi părinţii, l-au determinat pe tânărul preşedinte de Consiliu Judeţean să apese butonul de panică instalat de firma de pază.

bacau benea

O parte din cele 28 de percheziţii făcute, joi, de procurorii anticorupţie la Bacău au avut ca ţintă proprietăţile familiei Benea, dar şi mai multe instituţii  subordonate Consiliului Judeţean. Baronul de Bacău a fost aşteptat de DNA să se întoarcă de la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia. Așa că anchetatorii au descins, joi, acasă la Benea, de fapt la vila pe care președintele CJ o împarte cu părinții și concubina sa, Andreea Nistor. Potrivit șefului firmei de pază la care este asigura imobilul, bodyguarzii au fost alertați de butonul de panică instalat în casă. O echipă sosită imediat la fața locului a dat peste mascați și procurorii DNA, conform corespondenților adevărul.ro

Concomitent, și la sora şi cumnatul lui Dragoş Benea, cei doi fiind proprietari ai mai multor spaţii comerciale închiriate şi amenajate sub egida agenţiei Blue Air. Aceasta este de altfel compania prin care omul de afaceri Nelu Iordache consesionase, în 2009, Aeroportul din Bacău.

O clădire de birouri din centrul oraşului Bacău, în care funcţionează Banca Transilvania, a fost percheziţionată după ce DNA a aflat că imobiulul îi aparţine în acte concubinei preşedintelui CJ Bacău, iar constructorul, un om de afaceri controversat, nu a fost plătit. O altă percheziţie a fost făcută şi în apartamentul fostului administrator public al judeţului Bacău, Dorina Popouţanu. Au mai fost vizate de anchetatori sediul CJ Bacău şi Direcţia Judeţeană de Drumuri.

Dragoş Benea a fost adus, joi, cu mandat, la sediul central al DNA, deşi procurorii anticorupţie au anunţat oficial că anchetează infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada perioada 2005-2012, dar nu persoane.

Percheziţiile la sediul Consiliului Judeţean Bacău au loc la trei săptămâni de la descinderile făcute de procurorii DNA la Primăria Bacău. În acest dosar de corupţie, Romeo Stavarache a fost reţinut de procurorii DNA, în 26 iunie, pentru cinci infracţiuni de luare de mită în perioada 2008 – 2011, Stavarache, direct sau prin intermediul altor doi inculpaţi, a cerut şi primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani.

foto: adevarul.ro

Mihaela Chiper