Câți dintre noi ne pictăm pe față și tăiem perdelele din sufragerie ca să facem parașute sau zmee pentru copiii noștri? Câți dintre noi ne jucăm de-a hoții și vardiștii în bucătărie și, în loc de căști, ne punem pe cap oale și străchini, numai ca să-i distrăm pe micuți? Hunedoreanul Ovidiu Florin Chifor este unul dintre aceia.
O mașină hodorogită, mai multe vise și un tip ambițios
Nu are copii. N-a fost să fie. Dar are un nepoțel, pe care îl cheamă Andrei. Îl iubește, de parcă ar fi al lui. Băiețelul i-a scris într-o iarnă lui Moș Crăciun. Pe atunci avea 6 ani și-și dorea să primească o jucărie Lego cu naveta spațială din Războiul Stelelor. Andrei scrisese cu litere de-o șchioapă: „Dragă Moş Crăciun, te rog frumos să îmi aduci o jucărie Lego – Naveta spaţială din Războiul Stelelor.” Băieţelul era încă la grădiniţă. S-a chinuit o zi întreagă s-o scrie singur, cu litere de tipar. Unchiul lui, Ovidiu, a descoperit scrisoarea și, înduioșat, s-a gândit să-i îndeplinească visul. Ce-ar fi să plece la Polul Nord, să-l caute pe Moș Crăciun și să-i dea scrisoare lui Andrei? 
Ovidiu şi-a dorit dintotdeauna să vadă Aurora Boreală, Polul Nord şi să-l întâlnească pe Moş Crăciun, în carne şi oase. Acum avea ocazia. Zis și făcut. Bărbatul s-a încumetat să plece singur, în toiul iernii, la volanul unei bătrâne Dacii 1300. Mulţi dintre cunoscuţii lui au spus că nu e în toate minţile, că a înnebunit brusc şi trebuie dus, urgent, la balamuc. Cum să pleci, iarna, la mama naibii şi la volanul unei Dacii hodorogite? Dar el a plecat. Și a reușit să ajungă. Ovidiu Florin Chifor e un tip foarte ambiţios. Nu s-a lăsat intimidat de nimeni şi de nimic. „Eu nu sunt genul care să renunţe la vise!, spune hunedoreanul. Dorinţa de-a vedea aurora boreală s-a născut în mine în copilărie, când am aflat că natura poate oferi un asemenea spectacol ceresc de excepţie. Dar scrisoarea lui Andrei m-a făcut să mă hotărăsc brusc. Trebuia să ajung acolo!”
„Ovidiu e dus cu nervii capului?”
De ce a ales Ovidiu o mașină Dacia? Ar fi mers şi cu ceva mai de soi. Dar n-a avut cu ce. Bărbatul a scris multor dealeri de autoturisme din România. Nu i-au răspuns. Doar unul dintre ei (producătorul autohton) i-a scris că ideea lui e interesantă, dar că nu se vor implica în proiect, din motive strict financiare. „Cum n-am avut nicio şansă de sponsorizare, pentru că…nebunii nu sunt sponsorizaţi, am căutat o Dacie accesibilă la preţ. Eu eram considerat un nebun. Dacia era ultima speranţă. Am găsit una, la 400 de euro, din ’84, care avea 280.000 de km. la bord. Era veche, dar funcţională. Ea m-a dus, săraca, a fost o adevărată doamnă!”, a mai spus Ovidiu.
Înainte de a se aventura singur, pe un drum atât de lung şi de periculos, Ovidiu a testat-o pe „bătrânică”, până când acesteia i-a sughiţat carburatorul şi i-au sfârâit plăcuţele de frână. Într-un final, după ce au parcurs 3.000 de km. prin ţară, cei doi, om şi autoturism, s-au împrietenit la cataramă. Erau de nedespărţit şi pregătiţi pentru marea aventură a vieţii lor! În paralel cu „pregătirea” maşinii bărbatul a început şi antrenamentul fizic, personal. Trebuia să lupte cu situaţiile neprevăzute, la temperaturi foarte scăzute. Ovidiu Florin Chifor a făcut antrenamente de supravieţuire, dure şi epuizante, în România. A prins câteva zile cu lapoviţă, în care se plimba prin oraş în sandale, chiloţi şi tricou, spre disperarea mamei lui. Deja începuse lumea s-o întrebe elegant: Ce mai face, doamnă, fiul dumneavoastră? „Dar mama înţelegea. Asta însemna, de fapt: Ovidiu e dus cu nervii capului? Uneori mă întrebau direct, pe stradă, dacă mi-e bine? Mi-era perfect! Dar ce știau ei?!”
Antrenamente în Piatra Craiului și în Retezat
Ovidiu se simţea foarte bine, capabil de a merge oriunde în lume. Era pregătit şi fizic şi psihic. A trecut însă şi prin momente dificile. Între două antrenamente pe munte (Retezat şi Muntele Găina) se deshidratase, iar în Retezat, ca să evite hipotermia, a fost nevoit să-şi lipească pe piele urină caldă, păstrată în PET-uri. S-a cocoţat, apoi, în masivul Piatra Craiului, cărând în spinare tot felul de bagaje, a îndurat friguri aproape polare şi a mers zeci de kilometri prin vânt, ploi sau ninsori. „După ultimul antrenament din Crai, cineva mi-a furat, în tren, bagajul cu un kit de supravieţuire. Ziua în amiaza mare! Înainte de a pleca, mi-am făcut un buget la sânge: 10 euro pe 100 de km. combustibil şi consumabile, urmând să abandonez maşina, când ajungeam la ultimii 500 de euro, cash.” Ovidiu a plecat în 2009, la sfârşitul lunii noiembrie, şi a stat 2 săptămâni. Dăciuţa nu l-a dezamăgit, s-a comportat corespunzător, văzându-şi româneşte de drumul ei. N-a făcut figuri, n-a accelerat şi nici n-a scos fum. După 3.000 de km., realizaţi în 3 zile, Ovidiu s-a oprit la Cercul Polar, a parcat maşina, frumos, pe…zăpadă, la Cercul Polar de Nord şi a răsuflat uşurat. Ajunsese. Bărbatul a îndurat multe. A trecut de la temperatura din maşina, în jur de 0 grade, direct la -30 C. Timp în care a beneficiat de un şoc termic teribil şi, vreo 2 zile, tremura de frig şi-n somn. Localnicii, însă, l-au liniştit anunţându-l senini că, uneori, în februarie, temperatura coboară şi către -50 grade Celsius.
Desculț în tundră, la -30 de grade Celsius
Rucsacul lui de supravieţuire conţinea: medicamente, cagulă şi ochelari, ustensile de făcut focul, gel cu alcool, acumulatori, păstraţi în cutie etanşă (dar care au fost afectaţi de frig), un telefon mobil, un adaptor, prin care orice telefon celular putea funcţiona 30 de minute, un cuţit, o lanternă, o busolă, nişte ciorapi speciali, 500 de grame de carne uscată cu slănină, 500 de grame de curmale, pungi din polietilenă, care, umflate cu aer din plămâni puteau funcţiona ca izolatori. Hunedoreanul a mai dormit în corturi lavvu (ale crescătorilor de reni) sau într-o căsuţă de lemn, cu gheaţă în interior, amenajată pentru turismul estival. Aici a plătit 50 de euro pentru o singură noapte. Acolo, în căsuţa îngheţată, avea şi perspectiva unei băi fierbinţi. Dar şi asta costa 1,5 euro. Duşul era automat, apa caldă picura doar timp de 6 minute, după care ţârâia… cu ţurţuri. Ovidiu își amintește cu drag și azi cele trăite atunci: „Iubita mea, Dacie! Motorul nu i s-a stricat niciodată. Am fost obligat să-l opresc, totuşi, 2 ore pe ferryboat, cât am traversat golful Finlandei sau în unele benzinării, la alimentare. Dar am rămas fără benzină în mijlocul Laponiei. A fost cumplit! Am abandonat-o, cu inima ghem, după ce am tras ultimul somn în ea, aproape îngheţat. Eram ud la un picior, pentru că nu mai aveam talpa întreagă la un bocanc. Se dizolvase pe când călcasem cu ea într-o baltă de benzină şi am simţit abia după câteva ore de mers prin tundră, departe de Dacia mea, în care mai aveam 2 perechi de încălţăminte.”
Înghețul, singurul dușman adevărat
Lui Ovidiu nu i-a fost frică de animalele sălbatice, cât de îngheţ. El a fost singurul duşman pe tot parcursul ineditei călătorii: „Îmi era foarte frig la un moment dat. M-am băgat în sacul de dormit şi am mai pus o pătură pe mine. Tremuram rău de tot! M-am chinuit să adorm, în urletul lupilor, pe care îi vedeam în oglinda retrovizoare şi cu tot felul de gânduri şi spaime în suflet. Mi-a fost frică! Foarte frică. O simţeam fizic în stomac. Dar mă gândeam la Andrei și-mi trecea. Am întrerupt mobilele, iar bateriile le-am pus la căldură, direct pe piele, ca să pot folosi telefonul în caz de extremă urgenţă. Am adormit şi m-au găsit nişte crescători de reni, care au crezut că-s mort în Dacie. M-au scos, – eram țeapăn – şi m-au dus cu maşina lor la poliţia din Kautokeino, unde am reușit să explic ce-i cu mine şi că nu mai pot continua drumul cu autoturismul meu, care era îngheţat tun şi fără combustibil. Mai aveam doar 500 de euro şi m-am plimbat o vreme prin oraş încercând să mă descurc fără maşină. Kautokeino este cea mai mare localitate din Norvegia, ca întindere. Are 10.000 de km. pătraţi şi o populaţie de doar 3.000 de locuitori. Adică un om, la 3 km. pătraţi.”
Moș Crăciun cu plete dalbe
Cei 4000 de km., făcuţi de Ovidiu Chifor în 4 zile, n-au fost floare la ureche. A pornit la drum fără GPS, doar cu o hartă rutieră a Europei. În 96 de ore a traversat Ungaria, Slovacia, Polonia, Ţările Baltice, Finlanda şi o parte din nordul Norvegiei. Hunedoreanul mărturiseşte că, după ce a ieşit din România, a întâlnit doar o singură groapă pe carosabil, în Slovacia. Dar şi aceea, destul de micuţă, în comparaţie cu cele descoperite pe drumurile noastre naţionale. „În toate cele 4 zile am dormit în maşină, povesteşte Ovidiu. Acolo unde-mi permitea traficul, opream pentru odihnă, duş făceam în benzinării. Ca sursă de căldură am avut o încălzitoare de spate, de la priza de brichetă. În nord mi-a fost frig, dar era suportabil. Am fost plăcut impresionat că, ori de cate ori am oprit maşina pentru verificări, nevoi fiziologice, dezmorţire, fotografii, toţi cei care au trecut pe lângă mine, în autoturisme, m-au întrebat dacă am nevoie de ajutor, dacă totul este în regulă. Nu acelaşi lucru se întâmplă şi la noi, din păcate.” 
În final, românul l-a întâlnit şi pe Moş Crăciun. Avea plete dalbe și era exact ca în felicitări sau în filmele pentru copii. Ovidiu era așa emoţionat! I-a spus că vine tocmai din România, de la 4000 de kilometri distanță, că are un nepoțel isteț foc, pe care îl iubește foarte mult. Moşul a luat scrisoarea, iar Ovidiu i-a tradus-o. Şi, pentru că Andrei a fost foarte cuminte, a primit exact darul pe care și-l dorea de atât vreme: naveta spaţială din Războiul Stelelor.
Dana Mateescu