Clubul de fotbal CS Universitatea Craiova și-a prezentat miercuri echipamentul de joc pentru sezonul 2017-2018, care va începe la sfârșitul acestei săptămâni.
Tricourile pentru meciurile de pe teren propriu sunt albastre cu dungi albe și cu modelul Coloanei Infinitului inserat pe centru. Cele pentru deplasare păstrează designul și inversează culorile, iar cel de-al treilea echipament este de culoare neagră.
Prezentarea a fost făcută cu ocazia anunțului unui parteneriat de promovare între club și Betano.com, operator internațional de pariuri sportive si cazinou online. Betano.com este parte a Gambling Malta Limited, o companie de jocuri de noroc online, care operează legal în Grecia, Cipru și România.
Meciurile de acasă ale echipei de fotbal a Craiovei vor fi găzduite în curând pe noul stadion „Ion Oblemenco”, cu peste 30.000 locuri, care va fi inaugurat până la finalul anului.
T.S.