-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

CSM a avizat favorabil OUG privind procurorul-șef european

spot_img

Proiectul Ordonanței de Urgență privind desemnarea procurorului european din partea României a fost avizat, marți, de plenul CSM, cu o singură observație.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dezbătut, marţi, proiectul ordonanţei de urgenţă privind procedura de selecţie a procurorului european din partea României, respectiv OUG privind unele măsuri pentru aplicarea de către România a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO).

Singura observație a membrilor CSM a fost referitoare la art. 1 alineatul 3 din proiectul de Ordonanţă, cu privire la persoanele care pot candida pentru funcţia de procuror european. Astfle, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit următoarea observaţie: „Această funcţie ar putea fi ocupată şi de către un judecător, context în care trebuie prevăzute condiţiile de vechime şi grad şi cu referire la judecători”. Avizul a fost dat cu majoritate: 10 voturi DA, 7 voturi NU, 1 vot NUL.

Ministrul justiţiei a precizat, duminică, că, prin această ordonanţă de urgenţă, se poate crea baza juridică pentru selectarea a trei candidaţi dintre care va fi ales procurorul european din partea României. „Fiecare ţară trebuie să îşi desemneze propriul procuror european, care îşi va desfăşura activitatea acolo, la sediul european, la Luxemburg. Ce înseamnă asta? Că noi trebuie să creăm baza juridică, baza legală pentru a putea selecta trei procurori, trei candidaţi, dintre care unul va fi selectat ca procuror european din partea României şi se va proceda la fel în toate celelalte 21 de state. (…) Prin ordonanţă putem crea baza legală, trimitem procurorii la Bruxelles şi acolo se va selecta unul care va fi procuror european din partea României. (…) Aceasta este raţiunea redactării proiectului de ordonanţă de urgenţă pe care l-am trimis spre avizare la CSM, aviz consultativ”, a declarat Tudorel Toader la România TV.

Toader a adăugat că documentele cu propunerile celor trei candidaţi trebuie trimise până la finalul lunii martie.

Andrei Tudor