-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:02
No menu items!

CSAT: Propunerile de buget pentru 2018 ale instituțiilor din domeniul apărării și securității naționale, aprobate

spot_img

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat, marți, propunerile de buget pentru anul 2018 ale instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării țării și securității naționale.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, „Ministerului Apărării Naționale i-a fost alocat 2% din PIB, așa cum s-a convenit prin Acordul politic național privind creșterea finanțării pentru Apărare, buget care permite finanțarea derulării programelor de înzestrare ale Armatei României. La celelalte instituții cu responsabilități în domeniul apărării țării și securității naționale valorile procentuale ale bugetelor alocate din PIB sunt aproximativ egale cu valorile bugetelor acestor instituții din anul 2017”.

CSAT a mai analizat și aprobat programul de activitate al Consiliului pentru anul 2018, document care constituie principalul instrument de lucru al Consiliului.

„Documentul va putea fi adaptat în funcție de realitățile și prioritățile anului 2018”, mai precizează Administrația Prezidențială.