-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:10
No menu items!

Cronică turistică despre București: Băutură ieftină, fete frumoase și zboruri ieftine

spot_img

centrul vechi

Băutură ieftină, fete frumoase și zboruri mai ieftine decât mâncarea pe o săptămână ar putea transforma Bucureștiul în următorul paradis al distracției, scriu jurnaliștii de la Daily Star, într-o cronică turistică despre Capitala României.

Potrivit publicației britanice, orice oraș cu cluburi care oferă băutură la discreție pentru numai 8 euro va fi popular. Dar Bucureștiul, cunoscut și ca Parisul Estului, oferă mult mai multe decât alcool la prețuri mici. Jurnaliștii îndeamnă cititorii să nu confunde Capitala României cu Budapesta și dau câteva detalii despre așezarea geografică a orașului.

Publicația amintește de faptul că românii sunt buni vorbitori de engleză și că Sinaia merită și ea văzută dacă turistul ajunge la București. ”Orașul a prins deja la tinerii britanici, dornici să ia în piept barurile și cluburile vibrante din Centrul Vechi al orașului”, mai scriu jurnaliștii.

Anul trecut, 79.000 de turiști britanici au vizitat Capitala și orașele reședință de județ. Numărul total al vizitatorilor Bucureștiului și ai orașelor reședință de județ din România s-a ridicat, în 2013, la 1,3 milioane.

C.C.