-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:06
No menu items!

Croația restrânge accesul refugiaților pe teritoriul său. Avertismentul privind o nouă rută de tranzit prin România

spot_img

Croaţia a introdus noi măsuri de filtrare a migranţilor care traversează Balcanii, restrângând accesul pe teritoriul croat doar pentru cei care vor solicita azil în Austria şi Germania. Autoritățile croate urmează astfel exemplul mai multor ţări din regiune, precum Macedonia, Serbia, Slovenia, dar şi Austria.

Potrivit Euronews, ministrul croat de interne Ranko Ostojic a anunţat că migranţilor li se va cere să aibă asupra lor un document semnat din care să reiasă dacă vor să ceară azil în Germania sau Austria. El a avertizat totodată că aceste decizii, adoptate în celelalte ţări, au condus la deschiderea unor noi rute ale migraţiei, una dintre acestea, prin România.

Măsuri unilaterale ca acestea au condus la ceea ce am avertizat anterior, şi anume la deschiderea unor noi rute. Aceste noi rute conduc fie către Albania, iar din Albania migranţii vor încerca fie să traverseze Muntenegrul şi să ajungă în Croaţia – lucru pe care suntem pregătiţi să-l împiedicăm -, fie către Italia, cu ajutorul unor traficanţi” de persoane, a spus Ostojic.

Ministrul croat a adăugat că Agenţia europeană pentru protecţia frontierelor externe Frontex a avertizat în legătură cu o nouă eventuală rută – prin România – şi a evocat de asemenea cazuri de traversare a Bulgariei.

CITEȘTE ȘI: În plină criză a refugiaților, șefii Inspectoratului pentru Imigrări pleacă acasă

R.D.