-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:17
No menu items!

Criza refugiaților naște conflicte între statele europene. Sârbii nu mai intră în Croația

spot_img

Croaţia le-a interzis cetăţenilor sârbi să intre în ţară, a anunțat joi Poliţia croată de Frontieră, după ce Serbia a interzis transportul de marfă croat pe teritoriul său, în cadrul unei dispute privind imigranţii care ajung la graniţa comună, transmite Reuters.

„Titularii de paşapoarte sârbe şi maşinile înregistrate în Serbia nu pot intra în Croaţia până la noi ordine”, a declarat pentru Reuters un ofiţer de poliţie croat.

Ministrul de interne croat Ranko Ostojic a declarat însă că cetățenii sârbi pot intra deocamdată în Croația, însă vehiculelor înmatriculate în Serbia nu li se permite accesul în cadrul unei interdicții de tranzit ca represalii la embargoul sârb asupra mărfurilor croate.

Serbia a interzis transportul de marfă croat pe teritoriul său miercuri seara.

Belgradul a impus embargoul drept represalii la restricţiile la graniţă decise de Croaţia, stat membru UE, care a criticat ţara vecină pentru că a direcţionat spre frontiera comună fluxul de migranţi din Peninsula Balcanică.

Autorităţile de la Zagreb au interzis accesul în ţară tuturor camioanelor din Serbia, cu excepţia celor care transportau bunuri perisabile, şi a închis şapte din opt puncte de trecere a frontierei, transmiţând că Serbia ar trebui să îi dirijeze pe imigranţi de asemenea în Ungaria şi România.

„Nu va fi război sau violenţă, totul va fi calm, însă acesta nu este un comportament normal (din partea Serbiei)”, a declarat prim-ministrul croat, Zoran Milanovici, la Bruxelles, unde a participat la un summit cu liderii europeni pe tema crizei imigranţilor.

Peste 40.000 de imigranţi, mulţi dintre ei fiind refugiaţi sirieni, au intrat în Croaţia din Serbia începând cu data de 15 septembrie, când ţara vecină Ungaria i-a împiedicat să pătrundă în UE, izolând graniţa de sud cu Serbia printr-un gard metalic.

Autorităţile sârbe au direcţionat fluxul de imigranţi spre graniţa croată, după ce aceştia pătrundeau în ţară prin Macedonia.

Croaţia trimite imigranţi spre graniţa sa cu Ungaria, care la rândul ei îi dirijează spre Austria, însă autorităţile de la Zagreb transmit că nu pot face faţă numărului mare de imigranţi şi cer Serbiei să-i trimită pe unii dintre aceştia în Ungaria şi România.