Întodeauna au existat refugiaţi: oameni care sunt forţaţi să plece din ţara lor, fie din cauza conflictelor, fie din alte cauze. Dar ceea ce se întâmplă acum este diferit. Lumea se confruntă cu cea mai severă criză de acest gen din ultima vreme.
Criza refugiaţilor este una mondială. Chiar dacă ştirile se concentrează pe refugiaţii din Europa, în special pe cei care pleacă din Siria, nu trebuie să uităm de cei care fug din ţări precum Honduras, Nigeria şi Myanmar şi se duc în SUA, Australia şi Turcia. Este o problemă la nivel global, a cărei severitate nu a mai fost întâlnită din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ce este de fapt criza refugiaţilor?
La bază, criza refugiaţilor este reprezentată de un singur fapt: există 19 milioane de oameni în lume care în prezent sunt refugiaţi, iar toţi aceşti oameni au nevoie de un loc unde să poată să trăiască în siguranţă.
Refugiaţii trec, în general, prin patru etape:
Prima etapă este reprezentată de persecuţia care îi forţează iniţial să plece din ţară. Unii fug de război, unii fug de persecuţie politică, unii fug de alte tipuri de violenţă, însă, prin definiţie, ţoţi refugiaţii trec prin această experienţă.
A doua etapă este ceea ce se întâmplă cu aceşti refugiaţi odată ce sunt forţaţi să plece din ţară: de cele mai multe ori ajung în tabere. Viaţa în aceste tabere este adesea dificilă, înghesuită şi lipsită de siguranţă, cu foarte puţine perspective de muncă sau măcar de educaţie. Aceasta reprezintă o criză atât pentru refugiaţi, cât şi pentru ţările care îi găzduiesc. Să luăm spre exemplu Turcia şi Liban, care încearcă să gestioneze milioane de refugiaţi. Aceste tabere sunt un eşec la nivel mondial: ONU este departe de cele 8.4 miliarde de dolari de care are nevoie pentru a furniza minimul de asistenţă măcar pentru refugiaţii din Siria. De asemenea, taberele privează refugiaţii de la şansa de a se integra în comunităţile locale şi de a-şi crea o viaţă stabilă şi productivă.
A treia etapă are loc atunci când familiile de refugiaţi îşi dau seama că taberele mai sus menţionate le oferă foarte puţină protecţie sau speranţe pentru un viitor mai bun, moment în care caută aceste lucruri în alte ţări dezvoltate, în special din Europa. Călătoria este de cele mai multe ori foarte periculoasă. Putem lua ca exemplu nenumăratele familii care s-au înecat încercând să treacă Marea Mediterană în bărci şubrede.
Ultima etapă este cea de care multe dintre ţările occidentale au parte chiar acum: ce se întâmplă atunci când un număr imens de refugiaţi ajung la destinaţie? De multe ori, se confruntă cu sisteme nepregătite, precum adăposturile supraaglomerate din Grecia, sau cu sisteme care sunt ostile cu refugiaţii pentru a-i forţa să caute adăpost altundeva. Ultimul tip începe să se schimbe, însă cele mai multe ţări europene încă încearcă să ţină refugiaţii departe.
De ce există atât de mulţi refugiaţi acum?
Nu există doar un singur motiv, pentru că multe dintre motivele care îi forţează pe oameni să plece din ţară nu sunt conectate. Nu există nicio legătură între războiul din Afganistan şi persecutarea minorităţii Rohingya din Myanmar, sau între violenţele din Nigeria şi cele din Honduras şi El Salvador.
Însă există un eveniment care a pornit totul şi care a contribuit foarte mult la criza cu care ne confruntăm: Primăvara arabă. A început în 2011, cu o serie de mişcări paşnice, pro-democratice, în Orientul Mijlociu, dar care au dus la războaiele teribile din Libia şi Siria. Aceste războaie sunt cele care contribuie în prezent la intensificarea crizei refugiaţilor.
De ce este război în Siria?
Siria este o ţară relativ nouă: graniţele sale au fost construite de puteri europene în anii 1920, amestecând un număr de grupuri etnice şi religioase. Începând cu sfârşitul anilor 1970, o familie din unul dintre aceste grupuri mici, familia Assad (care sunt şiiţi alawiţi), a condus ţara sub forma unei dictaturi brutale. Bashar al-Assad este la putere din anul 2000.
Regimul părea stabil, însă odată cu protestele din Primăvara arabă, s-a dovedit a nu fi. Sirienii erau sătui de corupţia, brutalitatea şi inegalitatea din ţară. Protestele s-au intensificat. Trupele lui Assad împuşcau protestatari în masă, răpeau şi torturau activişti şi chiar omorau copii, moment în care Sirienii au ridicat armele pentru a se apăra.
În 2014, Siria era deja împărţită între forţele guvernului, ale rebelilor, ale ISIS şi ale Kurzilor.
Civilii suferă întotdeauna cel mai mult în război, dar cei din Siria au suferit în special. Assad îi atacă fără milă, inclusiv cu bombe şi arme chimice. ISIS şi alte grupuri, atunci când cuceresc oraşe, le conduc cu violenţă şi brutalitate. Luptele au aplatizat oraşe întregi.
Majoritatea celor 4 milioane de refugiaţi sirieni se află în tabere supraaglomerate şi subfinanţate în ţări vecine.
De ce este atât de periculoasă călatoria?
Există două părţi vinovate: reţelele criminale care transportă refugiaţii în schimbul unor sume enorme de bani, dar care le oferă minimul de siguranţă, şi guvernele occidentale care au tolerat aceste pericole, uneori în mod intenţionat, pentru a descuraja refugiaţii care încearcă să ajungă în ţara lor.
Rezultatul, previzibil, a fost devastator: aproximativ 2500 de persoane au murit deja în această vară, şi nu a fost un accident. Este consecinţa politicii europene menită să ţină refugiaţii departe. Dar, din nou, nu este doar un fenomen european, ci se întâmplă în majoritatea ţărilor bogate din lume.
De ce încearcă ţările europene să împiedice sosirea refugiaţilor?
Europa, precum o mulţime de alte locuri, are o politică anti-imigraţie. Presa britanică de scandal, spre exemplu, a vorbit ani la rând despre presupusele ameninţări care apar odată cu refugiaţii şi migranţii. Astfel de politici sunt descrise ca fiind rasiste sau xenofobe, însă ele sunt ceva puţin mai diferit: o frică, rareori articulată, legată de schimbările demografice şi de schimbările identităţii civice. Acceptarea unui număr mare de refugiaţi necesită acceptarea schimbării identităţii şi culturii naţionale. Acest lucru, la rândul lui, necesită schimbarea percepţiei pe care oamenii o au în legătură cu oraşul şi comunitatea în care locuiesc. Un astfel de lucru poate fi greu de înghiţit.
De ce nu acceptă SUA mai mulţi refugiaţi sirieni?
SUA se pricepe destul de bine la problemele legate de refugiaţi – relochează în jur de 70.000 pe an, însă există o problemă cu refugiaţii sirieni. Începând cu 2011, Agenţia ONU pentru Refugiaţi a trimis 17.000 de sirieni în State pentru relocare, însă doar 9% dintre ei au fost integraţi în societate până în momentul de faţă.
Procesul de relocare din SUA durează chiar şi până la doi ani pentru sirieni, în parte datorită controalelor intensive.
Care este diferenţa dintre refugiaţi şi migranţi?
Nu toţi cei care traversează Marea Mediterană sau apar la graniţele Europei sau Americii sunt refugiaţi. Mulţi sunt migranţi care vin din alte motive. Acest lucru duce la distincţia dintre migranţi şi refugiaţi.
Refugiaţii sunt oameni care au fost forţaţi să plece din ţară împotriva voinţei proprii. Cuvântul ‘migrant’ înseamnă cineva care se mută într-o ţară străină conform dorinţelor sale. Spre exemplu, un sirian care fuge de război este refugiat, pe când un camerunez care caută o oportunitate economică este migrant.
Vreau să ajut. Ce pot să fac?
Există mai multe moduri prin care refugiaţii suferă, deci mai multe moduri prin care pot fi ajutaţi.
UNHCR are nevoie de câteva miliarde doar pentru a ajuta, pe termen scurt, refugiaţii din Siria. O serie de organizaţii caritabile operează în zonele de conflict din Siria şi Afganistan, iar o altă serie încearcă să îmbunătăţească situaţia politică în ţările în care persecuţia şi corupţia contribuie la creşterea numărului de refugiaţi.
Există, de asemenea, organizaţii care ajută la îngrijirea refugiaţilor odată ce ajung în Europa şi în Statele Unite. Toate acestea (unele mai accesibile decât altele) sunt modalităţi prin care situaţia refugiaţilor poate fi ameliorată de oricine.
Octavian Cătuşanu