6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:45
No menu items!

Criza nu atinge industria sexului. Piața jucăriilor sexuale din România are creșteri anuale de peste 10%

spot_img

Piața sex-shop-urilor din România este în expansiune continuă, companiile având un ritm mediu de creștere de 10% și profituri decente, potrivit datelor publice ale Ministerului de Finanțe și declarațiilor unor oameni de afaceri din acest domeniu, consultați de Sursa Zilei.

În lipsa unei statistici clare, estimările sunt laxe, cele mai multe referindu-se la o valoare anuală a pieței între 5 și 10 milioane de euro.

Ca orice business care are legătură cu industria sexului, există un grad maxim de discreție, astfel încât majoritatea persoanelor contactate au refuzat să dea detalii. Această tendință este legată de faptul că societatea este foarte reticentă iar sexualitatea este un subiect tabu, ceea ce împiedică și dezvoltarea acestui domeniu într-un ritm mai mare.

Actorii de pe această piață afirmă că se luptă cu timiditatea și prejudecățile clienților sau ale potențialilor clienți, în pofida unor ”progrese” recente.

„Ține de lipsa educației sexuale, nu suntem destul de deschiși la minte. Mai apare și chestiunea religiei. Spaniolii sau olandezii au o altă cultură, o altă deschidere către erotism. Nu mai vorbim de orientali, care se ocupau de erotism de acum 5.000 de ani”, a declarat un comerciant din domeniu, care a solicitat anonimatul.

Atitudinea reticentă a persoanelor implicate în acest domeniu în a da detalii despre acest business vine tocmai din faptul că este legat de sex, deci de un subiect tabu.

Ovidiu Dinescu, manager al Online Fashion Shop SRL, companie care vinde astfel de produse online sau telefonic, spune că tipologia clienților este foarte largă. ”După modul în care aceștia vorbesc, aș putea spune că acoperă toate ariile de educație. Comparându-i cu cei din Occident, în România există încă o anumită timiditate, rușine”, a declarat Dinescu.

De aici derivă și una dintre principalele probleme ale comercianților – neseriozitatea clienților care comandă produsele, iar la sosirea coletului refuză plata și preluarea.

De asemenea, comercianții mai au probleme cu furnizorii de consumabile care nu s-au adaptat încă la specificul acestei piețe și pot livra ambalaje personalizate sau folii de protecție de o calitate mai bună. ”Discreția coletelor pe care le trimitem trebuie să fie la standarde înalte și suntem nevoiți în anumite cazuri să improvizăm pentru a putea păstra aceste standard”, a mai spus Dinescu.

Piața magazinelor erotice este considerată a fi o ”piață extremă”, adică unde se practică prețuri mari, pentru produse ”de lux”, în sensul în care nu sunt de strictă necesitate.

Magazinele și site-urile vând vibratoare, stimulente sexuale, jucării sexuale, produse vestimentare, reviste și filme erotice, accesorii, lubrifianți sau afrodisiace.

Majoritatea produselor sunt importate din alte state ale UE, însă în multe cazuri sunt aduse din China și distribuite prin firme care au sediul în piețe cu o cerere mai mare.

Singurele produse de acest gen ”Made in Romania” sunt din gamele stimulentelor medicamentoase și ale filmelor de gen.

 

Compania
Brand, specific
Cifră afaceri 2012
Cifră afaceri 2011
Profit net 2012
Luxprimum SRL Iași
www.4love.ro
13 magazine + online
3,33 mil. lei
3,11 mil. lei
348.742 lei
ED Concept Service SRL Iași


www.fantezie.ro

online
676.486 lei
822.560 lei
133 lei
Enjoy SRL Cluj


www.sexshop.ro
online

1,03 mil. lei
750.754 lei
62.113
Exclusive Promotion SRL București


www.erotica.ro
4 magazine + online
1,4 mil. lei
1,39 mil. lei
52.290
Vald House Consulting SRL București 
www.amsterdamsexshop.ro
4 magazine + online
490.089 lei
397.835 lei
57.535
Media Shop Online SRL București
www.sexshopintim.ro
online
595.860
325.916
65.835
TG Amazon Team SRL Bucuresti
www.sexplay.ro
Un magazin
186.181
Nu era înființată.
- 10.612
Online Fashion Shop SRL Bucuresti
www.placereshop.ro
online
81.790
Nu era înființată.
10.256
Daned Company SRL Tg. Mureș 
www.sexshophot.ro
online
Nu a depus / Ministerul de Finanțe nu a publicat
164.346
-
3X Media International SRL Ilfov 
www.depozituldesex.ro
online
2.728.255
2.577.715
159.899

 Vlad Bârleanu
foto: 4love.ro