-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:20
No menu items!

CRIZA IMIGRANȚILOR. Un bărbat și fiul acestuia de 5 ani au murit înecați în Dunăre. Alți patru migranți sunt dați dispăruți

spot_img

Doi migranți au murit înecați, iar patru sunt în continuare dați dispăruți după un naufragiu produs pe 8 septembrie pe Dunăre, în apele teritoriale bulgare, a anunțat marți poliția de frontieră de la Ruse, citată de AFP.

Migranții, veniți din Turcia, au ales să traverseze Dunărea între Bulgaria și România pentru a evita Serbia, unde controalele la frontiere au fost întărite în această vară.

„Patru migranți care se declară cetățeni irakieni au reușit să ajungă pe insula Dobrina (nord-est) joi, înainte de miezul nopții, după naufragiul uneia din cele două bărci” care îi transportau, a declarat Dimităr Ciorbadjiev, șeful poliției de frontieră, pentru posturile de televiziune BNT și Nova, citate de Agerpres.

Duminică, trupul unui băiat de 5 ani și cel al unui tânăr au fost găsite la o distanță de aproximativ 20 de kilometri în aval, în apele Dunării. Potrivit șefului poliției din Ruse, marți continuă operațiunea de căutare a corpurilor altor victime – două fete, un băiat și un bărbat.

În pofida gardului ridicat pe o lungime de 100 de kilometri la frontiera cu Turcia, Bulgaria a înregistrat în 2016 trecerea a peste 9.000 de migranți ilegali, dintre care 50% afgani, 38% irakieni și 12% sirieni, potrivit agenției naționale pentru refugiați.

R.D.