2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:03
No menu items!

Criza economică din România intră în prelungiri

spot_img

Valoarea medie a cifrei de afaceri a firmelor insolvente în 2012 este cu 34% mai mare decât cea a firmelor care au intrat în incapacitate de plată anul trecut. În primele nouă luni 16 481 de companii nu au mai avut bani să-şi plătească datoriile, cu 7,6% mai multe decât în 2011.

Constantin Coman, country manager Coface România, a declarat marți că sunt semne ale prelungirii crizei în România, iar cel mai evident semn este că încă se înregistrează o creştere a numărului de insolvenţe. Pentru sfârşitul anului Coface România estimează o creştere cu 10% faţă de anul trecut pentru că în octombrie, noiembrie şi decembrie se va înregistra o medie de 2 000 de cazuri pe lună.

Totodată, datoriile cumulate de firmele în insolvenţă în acest an sunt cu 50% mai mari decât cifra de afaceri, nivel inferior celui înregistrat de firmele insolvente în 2011, pentru care valoarea datoriilor era dublă comparativ cu cea a cifrei de afaceri. Totodată, pierderea în 2012 a fost de 17% din afaceri, sub nivelul din 2011, de 20%.

Gradul de îndatorare al acestor firme a fost de 55% din active, faţă de 116% în 2011.

Din total, 86% dintre firmele în insolvenţă în acest an sunt microîntreprinderi, dar acestea reprezintă sub 10% din cifra de afaceri consolidată, 12% din numărul de salariaţi şi 0,5% din valoarea cumulată a datoriilor.

Ponderea firmelor mijlocii, mari şi foarte mari a reprezentat 3-4% din totalul insolventelor din primele noua luni din ultimii trei ani, însă ponderea cifrei de afaceri a acestora în totalul afacerilor companiilor intrate in insolvenţă a crescut semnificativ, de la 40% în 2010 şi 38% în

Cele mai mari creşteri privind numărul de insolvenţe nou deschise s-au înregistrat în comerţul cu amănuntul – 17,74%, tranzacţii imobiliare – 14,04%, hoteluri şi resturante – 13,44% şi transporturi-11,76%.

Coface estimează că economia României va creşte în acest an cu până la 0,5% şi în 2013 cu 1-1,5%, proiecții mai puţin optimiste faţă de cele ale FMI, Comisiei Europene şi autorităţilor române.

Coface Romania, membră a Coface Central Europe Holding cu sediul în Austria, a fost înființat în 1996 și este singurul furnizor de servicii integrate de management al riscului de credit din România