1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:19
No menu items!

Criza din Siria: Un proiect de rezoluție autorizează o intervenție militară a SUA pentru 90 de zile

spot_img
foto: bbc.co.uk

Un nou proiect de rezoluţie parlamentară a fost elaborat marţi de Senatul SUA pentru a-i permite lui Barack Obama să lanseze atacuri militare în Siria timp de 60 de zile, cu o posibilă extensie de 90 de zile, transmite AFP.

Această versiune a textului autorizează recurgerea la forţă împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad înlocuind-o pe cea trimisă Congresului de către Casa Albă sâmbătă, care era considerată ca acordându-i prea mult spaţiu de manevră preşedintelui.

„Comisia de Afaceri Externe a Senatului a elaborat o autorizare pentru recurgerea la forţă militară care reflectă voinţa şi preocupările democraţilor şi republicanilor”, a anunţat preşedintele comisiei, democratul Robert Menendez, într-un comunicat.

Rezoluţia „nu autorizează utilizarea forţelor americane la sol în Siria în scopul operaţiunilor de luptă„, precizează documentul consultat de AFP.

Noul text caută să câştige susţinerea aleşilor democraţi şi republicani încă sceptici din Congres. Acesta ar putea fi supus la vot în cadrul comisiei de Afaceri Externe începând cu miercuri, ceea ce ar permite întregului Senat să îl dezbată la reuniunea parlamentară de luni.

R.D.