1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:06
No menu items!

Criza din Irak: Islamişti sunniţi au preluat controlul asupra unei foste fabrici de armament chimic

spot_img

Islamişti sunniţi au ocupat o fostă fabrică de armament chimic de pe vremea fostului dictator Saddam Hussein

Ştim că SIIL (Statul Islamic în Irak şi Levant) a ocupat complexul Al Muthanna„, a anunţat purtătorul de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Jen Psaki, într-un comunicat de presă.

Psaki a precizat că nu crede că insurgenţii islamişti sunt în măsură să producă arme chimice operaţionale, din cauză că produsele care se află în fabrică sunt vechi şi depăşite.

Complexul, situat la aproximativ 70 de kilometri nord-vest de Bagdad, a început să producă gaz muştar şi alte gaze chimice, inclusiv sarin, la începutul anilor ’80, la câteva luni după venirea la putere a lui Saddam Hussein, potrivit unui document CIA. Acest program de înarmare chimică a atins apogeul în timpul Războiului dintre Iran şi Irak, la sfârşitul anilor ’80. Aproximativ 209 tone de gaz sarin au fost produse în 1987 şi 394 de tone în 1988.

CIA afirmă că acest complex a fost închis, ulterior, după Primul Război din Golf, după ce ONU a interzis Irakului orice producţie de armament chimic.

La începutul anilor ’90, instalaţia a fost utilizată pentru supervizarea distrugerii stocurilor irakiene de armament chimic.

Statele Unite sunt însă „îngrijorate de preluarea (controlului) asupra oricărei instalaţii militare de către SIIL”, a precizat Psaki.

Noi nu credem că în complex se află material (pentru arme chimice) de uz militar şi ar fi foarte dificil, dacă nu imposibil, să fie deplasat în securitate„, a adăugat ea.

R.D.