-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:50
No menu items!

Criză COVID-19 până la toamnă! Ministerul Sănătății pregătește preluarea totală a spitalelor din România

spot_img

Guvernul a pregătit o ordonanță de urgență care țintește subordonarea totală a managementului sanitar din România, pe de o parte, și încadrarea de rezidenți și menținerea lor în activitate până la încheierea crizei, pe de alta parte, scrie medikatv.ro. Guvernul planuiește „prelungirea contractelor medicilor rezidenți după exirarea stării de urgență, dar nu mai devreme de 31 octombrie 2020”.

Nota de fundamentare face referire la perioada în care sunt necesare măsurile speciale, respectiv până la sfârșitul lunii octombrie. Astfel, prin două articole distincte ale viitoarei OUG, se reglementează încadrarea și/sau menținerea în activitate a rezidenților. ”Rezidenții aflați în ultimul an de pregătire care au finalizat stagiul de rezidențiat pe perioada stării de urgență, se reîncadrează, pe perioadă determinată, până la data de 31 octombrie 2020.” O măsură similară este prevăzută și pentru rezidenții din ultimul an de pregătire care urmează să finalizeze stagiul de rezidențiat pe perioada stării de urgență. În cazul lor se menționează prelungirea contractelor de muncă, pe perioadă determinată, până la aceeași dată, 31 octombrie 2020.

O altă prevedere propusă este trecerea sub coordonarea exclusivă a Ministerului Sănătății, a managmentului spitalelor, indiferent în administrarea cui se află aceste unități: primării, consilii județene, etc. Preluarea întregului management sanitar se va face prin direcțiile de sănătate publică, iar ministerul va putea să exercite ”inclusiv atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție” a directorilor de spitale. 

Totodată, printr-un articol separat, se stabilește că posturile vacante sau temporar vacante din rețeaua sanitară de stat, inclusiv cele de conducere vor putea fi ocupate prin numiri de către ordonatorul de credite, în afara unor concursuri.