-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:25
No menu items!

Criticul literar Mircea Iorgulescu NU a fost colaborator al Securităţii. Curtea Supremă a luat decizia la trei ani de la moartea acestuia

spot_img

ciocan-justitie

Criticul literar Mircea Iorgulescu nu a fost colaborator al Securităţii, au decis irevocabil judecătorii Curţii Supreme, care au admis recursul acestuia la o hotărâre luată, în 2011, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Decizia Curţii Supreme a venit însă la aproape trei ani de la moartea criticului literar.

Potrivit MEDIAFAX, în 2010, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti, în 2010, să decidă dacă Mircea Iorgulescu a fost sau nu colaborator al Securităţii. CNSAS a demarat demersul în instanţă, deşi admitea că Iorgulescu nu a semnat un angajament cu Securitatea. Astfel, potrivit CNSAS, criticul literar Mircea Iorgulescu nu a semnat un angajament de colaborare pentru că era membru de partid, calitate ce avea un regim special. Mai precis, Hotărârea PCR 119/1968 stabilea, ca obligaţie de partid, colaborarea cu organele statului.

Potrivit documentelor CNSAS, notele date de Iorgulescu erau notate „f. n.” (fără număr) şi erau trimise direct în dosarele urmăriţilor, astfel că Iorgulescu nu avea un dosar de informator. Colegiul a stabilit că acesta ar fi folosit atât pentru informaţii, cât şi pentru influenţa pe care o avea în cercurile de scriitori.

Pe 9 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea CNSAS, constatând astfel calitatea de colaborator a lui Iorgulescu.

Hotărârea a fost atacată la Curtea Supremă, recursul declarat de Iorgulescu fiind continuat, după decesul acestuia, de moştenitoarele sale, Anne Degeorges şi Joelle Vitte. Joi, 20 februarie, Curtea Supremă a admis recursul şi a stabilit irevocabil că Mircea Iorgulescu nu a fost colaborator al Securităţii.

Criticul literar Mircea Iorgulescu, fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale (RFI) de la Paris, a murit pe 7 iunie 2011, la vârsta de 67 de ani, şi a fost înmormântat la Paris, unde se stabilise în 1989.

R.D.