Marți, 21 iulie 2020, dimineața, s-a încheiat la Bruxelles ceea ce jurnaliștii au poreclit, din iluzia lor că sînt martori numai la fapte și evenimente despre care va scrie mai tîrziu Istoria, cel mai lung summit al Consiliului din istoria UE, scrie Ion Cristoiu pe blogul său.
Într-adevăr, începută vineri ședința Consiliului UE s-a prelungit pînă marți dimineața. Pe parcurs, ziariștii veniți să acopere Summitul (cu excepția ziariștilor români, interesați de cum pregătea Andreea Esca în bucătăria proprietății sale cartofi cu usturoi) au trecut prin emoții mai mari chiar decît șefii de stat și de guverne. Din cînd în cînd în sala de presă, ajungea zvonul că șandramaua UE s-a dărîmat. Liderii europeni se pregăteau să plece acasă fără să fi ajuns la un acord. Venea însă imediat dezmințirea oficială: Reuniunea continuă, chiar dacă pentru mulți pare că ar fi mai bine să se plece acasă. Ca orice reuniune de o asemenea importanță, Consiliul European din 17-18-19-20 și 21 iulie 2020 și-a avut eroii săi: Cei despre care întreaga presă europeană a scris, i-a intervievat, i-a comentat și i-a tras în poză: liderii țărilor poreclite zgîrcite – Olanda, Danemarca, Austria, Suedia, Finlanda. Aceste țări, care s-au autoproclamat drept cumpătate, s-au opus inițiativei cuplului Franța-Germania de a da bani cu nemiluita, fără nici o obligație de a da socoteală de felul în care le cheltuiesc, unor țări precum Italia și Spania numai pentru că au suferit de pandemie. Țările respective au făcut ca Summitul să țină atîtea zile. Liderul acestui grup și eroul mediatic al reuniunii a fost premierul olandez Mark Rutte, care și a primit porecla de Mister No, no, no, pentru felul în care a ținut piept lui Emanuel Macron și Angelei Merkel. Și dacă n-ar fi fost obsesia Germaniei și Franței, cuplul care a pus stăpînire pe UE după plecarea Marii Britanii, grăbit prea tare să rămînă stăpîn ca să nu bănuim și o anume jubilație la ieșirea din UE a Perfidului Albion, care a jucat de secole în Europa rolul puterii ponderatoare, ca Uniunea să arate în fine solidaritatea care i-a lipsit în perioada Pandemiei, poate că Summitul s-ar fi încheiat fără un Acord. Încăpățînarea celor cinci state a făcut ca Germania și Franța să se încline. Din acest punct de vedere, așa cum arată mulți comentatori, Summitul din aceste zile se constituie într-un moment istoric. Pentru prima dată de la admiterea țărilor din Est în UE, Franța și Germania au fost obligate să se încline în fața a cinci țări mici, dar încăpățînate. După cum nota un ziar austriac:
„Un grup restrâns alcătuit din state mici a încetinit motorul franco-german. Grupul recent format al celor cinci zgîrciți a descoperit că dacă sunt uniți, au putere. Fie că este vorba de ţări mici, de cele frugale sau de cele patru state Visegrad, din acest summit istoric al UE suflă un nou vânt asupra funcționării interne a Uniunii Europene”.
AFP alătură celor cinci un alt stat: Ungaria, „care a obținut un compromis diluat privind statul de drept”.
Presa europeană a scris mult despre un alt erou al summit-ului: Viktor Orban, premierul Ungariei. Ungaria a venit la Bruxelles pregătită să se lupte pe viață și pe moarte cu inițiativa cuplului franco- german, sprijinită de cele cinci state zgîrcite, de a condiționa banii pentru relansarea după Pandemie de respectarea statului de drept. Ajutată de Polonia, Ungaria lui Viktor Orban a repurtat o victorie istorică. Pentru a obține voturile Ungariei și Poloniei, Consiliul a acceptat o procedură complicată de condiționare a banilor de statul de drept, procedură practic greu de îndeplinit pentru că presupune discuția în Consiliul European a unei posibile sancțiuni. Nu întîmplător după summit, la o conferință de presă comună cu premierul polonez Viktor Orban a subliniat că Ungaria și Polonia nu numai că au obținut sume importante, „dar și au apărat mîndria națională”.
Am trecut în revistă pe scurt realitățile de la acest summit pentru a-i da dreptate lui Emanuel Macron care, la o conferință de presă comună cu Angela Merkel, proclama Acordul drept cel mai important pentru UE de la crearea euro. Cancelarul german a declarat Acordul „un semnal important care merge dincolo de Europa”, o dovadă că „Europa poate acționa în comun”, un răspuns istoric la „cea mai mare criză a Uniunii de la creația sa”.
Din cîte se vede, deși a fost vorba de bani, Summitul a luat în discuție chestiuni de esență ale Uniunii Europene:
De la relațiile de forță dintre dintre statele naționale pînă la costul solidarității.
Cum s-au implicat alte state membre ale UE în această dezbatere am văzut.
Ca de obicei definite prin conștiința că indiferent de mărime, de puterea economică, de numărul de locuitori, fiecare țară membră a UE are nu numai dreptul, dar și obligația de a-și spune punctul de vedere despre chestiunile fundamentale ale UE.
În aceste condiții se înțelege că am așteptat cu toții declarația lui Klaus Iohannis după încheierea summitului. O așteptare cu atît mai de înțeles cu cît pe parcursul Summitului Klaus Iohannis n-a existat pentru presa europeană. Nu-i nimic, ne-am zis noi, presa europeană e vîndută ungurilor, vorba lui Klaus Iohannis, și de aia s-a ocupat de eroul Viktor Orban și nu de președintele României Klaus Iohannis. Poate că șeful statului nostru a activat în culise, situîndu-se de o parte sau de alta în discuția cu note evidente de discordie dintre Zgîrciți și Generoși sau dintre Suveraniști și Integraționiști.
Intervenția lui Klaus Iohannis s-a rezumat la următorul text:
„Am ajuns la un acord. Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România. Iată că după discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere am obținut pentru România o sumă impresionantă: 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene – negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este de asemenea foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani vor fi folosiți pentru relaxare, pentru revigorare economică. Repet: 79.917 milioane, deci 80.000 de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică pe de o parte planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar pe de altă parte lucrăm de o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene pentru a primi fondurile pentru relansarea economică. Iată deci că pînă acuma ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos, încă o dată: este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european și vom merge mai departe, fiindcă acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României. Vă mulțumesc.”
Declarația debutează cu o minciună, nedemnă nu doar de un șef de stat, dar și de un profesor de Fizică:
Au fost patru zile și patru nopți de negociere pentru ca România să obțină suma respectivă.
Lăsînd să se înțeleagă că Summitul a durat atîta pentru că Klaus Iohannis, în numele României, a zis nu și nu, nu mă las pînă nu-mi dați peste 80 de miliarde de euro.
Urmează apoi un text care poate fi considerat fără riscul de a greși o contribuție a președintelui la campania electorală a Guvernul PNL.
Klaus Iohannis a fost surprins la summit cărînd cu el o servietă de strîngător de impozite. Impresia lăsată de acest discurs electoral a fost cea de ins care i-a adus lui Ludovic Orban de la Bruxelles în vederea alegerilor din acest an banii de care Guvernul are nevoie pentru a le cîștiga. Nimic despre temele mari discutate la summit, nimic despre ce și-a propus România să obțină și ce a obținut după summit.
Dacă nu l-ai fi văzut în poze cu servieta în care parcă îi pusese niște sendivușuri nevastă-sa, să aibă și el ce îmbuca prin străinătățuri, ai fi crezut că Klaus Iohannis nici n-a fost la summit.