Cristian Diaconescu, șeful cancelariei prezidențiale, a declarat pentru Antena 3 CNN că în negocierile SUA-Rusia de la Riad, delegația rusă a cerut o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din estul Europei, inclusiv din România.
„Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a spus Diaconescu, la emisiunea Sinteza Zilei. Întrebat dacă România are garanții în acest moment că acest lucru nu se va întâmpla, fostul ministru de externe a răspuns: „Nu avem garanții”.
Declarații relevante:
- „E un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată. În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Rusiei și cei americani – ce și-a dorit Rusia? Două aspecte – să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru proiecte de tip Ialta. Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa, să convingă partea americană pentru divizări în relația transatlantică. Situația se poate schimba de la o oră la alta sau de la zi la zi. Nu au reușit să-i convingă pe americanii. Ei au vrut să meargă la această întâlnire pentru a transmite un semnal, pentru ca Rusia să intre într-o logică de disponibiltiate privind criza. Au abordat pragmatic și tranzacționist în sensul asumării unor responsabilități, partajate între europeni și americani”.
- ”Atâta vreme cât astăzi concluzia părții americane este aceea că Rusia nu a dat semnale pentru o construcție pozitivă, din perspectiva solicitării Moscovei privind regimul de sancțiuni, SUA nu va ridica regimul de sancțiuni. Situația va evolua”.
- ”Acum discutăm despre europeni, într-adevăr, președintele Macron și aici aș vrea să fac o paranteză, discuția cu președintele Bolojan a fost extrem de interesantă, la discuție a fost și o întreveredere bilaterală România-Franța. Din câte știu a fost una extrem de bună și președintele Macron și-a asumat și o serie de declarații publice. Se pare că dincolo de anumite disfuncționalități de parcurs, Franța consideră că parteneriatul de 16 ani poate avea în continuare o consecință strategică semnificativă”.
- [Despre obiectivul Rusiei]: „Așteptările lor țin de faptul că, la un moment dat, SUA ar determina înăuntrul NATO partenerilor europeni să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997. Deci ca noi, cei intrați după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții, urmând ca, privind situația din aceste zone să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, ca la Ialta, și care în mod evident ar duce la recunoaștere unei zone de influență a Rusiei. Nu e interpretarea mea, e declarația lor”.
- ”În egală măsură, evident, această proximitate a NATO ar fi din perspectiva Rusiei necesar a fi limitată cât se poate de mult pentru a-și rezolva problemele de adâncime strategică, adică ei să-și împingă sursa de amenințare, pentru că așa au consacrat-o în opinia publică”.
- „Am fost informați, are o relevanță din ce privește relevanța României. Le-am primit, nu le-am cerut noi. Statele Unite au refuzat, în acest moment”.
- [Despre discuțiile din Europa despre securitatea continentului]: „Sunt puse în discuții teme pe care președintele Bolojan le-a anunțat în ce privește 1. garanții de securitate în condiții excepționale pentru Ucraina. 2. O poziționare a armatei europene. Emmanuel Macron a avut această idee cu timp în urmă, atunci Bucureștiul s-a grăbit să respingă, am trecut peste moment. Tema va fi discutată în interiorul european. Prevalează anumite formate informale -grupuri de state – pentru că se încearcă conturarea unei poziții comune prin consultări în funcție de amenințări, interese care sunt deosebite, sigur nu va fi evitat niciun stat european membru NATO sau UE, doar că la unele poziția e cunoscută, deci participarea lor nu reprezintă o valoare adăugată ci o problemă de blocaj. Vom încerca iar Rusia va vedea acest lucru, ca înăuntrul european dar și în relația cu SUA să retransmitem semnalul de solidaritate”.
- ”Deschiderea privind Moscova e doar temporară, cum spun americanii – să avem în vedere că e un început și nu un sfârșit. Evident încetarea războiului în Ucraina. ca să nu mai moară oameni, e clar o soluțiep e care și-o dorește toată lumea. Consecințele ulterioare nu se rezolvă într-o zi, într-o săptămână sau o lună. America nu va periclita relația cu UE din perspectivă economică, strategică, de stabilitate, sunt multe cifre din acest punct de vedere în favoarea dezideratelor Rusiei, exclus. Să fim atenți la nuanțe.
- [Despre varianta că România va trebui să aleagă între UE și SUA]: „Vreau să dau un răspuns clar – categoric nu, sigur, vor fi nuanțe care să genereze probleme pe termen scurt, dar nu se va pune această situație. Ceea ce va conta. pentru că suntem într-o regiune relevantă, va fi să ne facem înțeleși partenerilor noștri, unii dintre ei fiind dincolo cu un ocean înre noi, în ce privește interesul din acest moment privind cooperarea și sprijinirea României pentru ca în condițiile în care acest lucru nu se întâmplă situația ulterioară să fie mult mai complicată, inclusiv pentru Washington, din punctul de vedere al unei expansiuni a Rusiei. Deci, din acest punct de vdere, nu se pune problema unei alegeri de aest tip, dar se pune problema controlării dialogului, a înțelegerii anticipate care ar putea fi urmările. Sigur, se așteaptă de la România nu doar să se vorbească, ci să se cunoască și niște stări de fapt. Insistăm și vom reuși să fim și la Washington, și în Europa și în Turcia și în Polonia.”
- „Poziția României e cât se poate de consecventă în condițiile în care vom avea un proiect comun european și euroatlantic care să fie incluziv pentru România. Din această perspectivă, suntem parte a dialogului, dar ultima care decide este Ucraina. Retorica publică nu ține cont de decizii, sunt mult diferențe dintre ce rezultă din declarații și care e contextul real. E evident că așa cum și-a dorit din februarie 2022, Rusia nu poate desființa Ucraina, deci trebuie să existe o formulă tranzitorie. În Coreea e armistițiu de 40 de ani. Ce vreau să spun e că e greu de anticipat cum se va rezolva totul. Nu se poate, cât se poate de simplu spus, acorda unui stat nuclear valoarea de precedent prin atacarea unui alt stat și schimbarea frontierelor. Retorica poate să aibă mai multe ținte, dar, din punct de vedere al parcursului, Donald Trump a anunțat această dschidere către Rusia, a scos Moscova din blocajul diplomatic în care se afla, oferindu-i o oportunitate. Dacă Rusia nu va înțelege sau va intra în logica de escaladare pentru a obține mult mai mult, Trump va schimba atitudinea peste noapte”.
- [Despre o împărțire a sferelor de influență ca la Ialta, în 1945, când România a rămas dub tutela URSS]: „Putem să mizăm că o să ne batem până la ultimul minut ca asta să nu se mai întâmple. Ce înseamnă Ialta – cozi la benzină de 11 ore, sărăcie, frig în case, femei care mor în spitale, oameni care nici măcar nu au încălzirea să-și întrețină copiii, două ore la TV de adulare a conducătorului suprem – asta înseamnă Ialta, ca să nu creadă cineva că avem o discuție teoretică, ezoterică, despre strategii globale din care nu înțelege nimeni nimic. Să rămână atent măcar pe asta din ce am spus – le-am trăit, știu cum este, îmi dau seama pentru multe generații că astfel de aspecte sunt chestiuni teoretice. Nu, e o intrare în iadul de a supraviețui, nu se mai pune problema de nuanțe. Așa cum arată astăzi tabloul, chiar și confruntat cu o criză și extrem de neașteptată și de dură, nimeni din această generație politică, la nivel european, nu-și imagina că va trebui să găsească răspunsuri la astfel de teme – se considera trecută, a revenit. Dar forța de această dată de apăra ceea ce se numea sistem de valori e mult mai mare decât în perioada Ialta”.
T. S.