-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:42
No menu items!

Cristian Diaconescu, ales președinte al PMP, într-un mini-congres organizat la Sinaia

spot_img

Cristian Diaconescu a fost ales, duminică, preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, moţiunea sa, ”România respectată”, fiind votată de către 550 dintre cei 561 de delegaţi la evenimentul organizat online, cu participarea fizică a liderilor formaţiunii la Sinaia, potrivit publicației News.ro. El a transmis, la prezentarea moţiunii sale, că delegaţii PMP nu s-au reunit la congres pentru a ieşi ”la tarabă pentru un alt partid politic”.

Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiției și al Afacerilor Externe, a fost singurul care a participat cu o moţiune la congresul PMP. Acesta le-a solicitat membrilor de partid să nu îi ceară ”elemente de disociere de Eugen Tomac”, fostul preşedinte al formaţiunii care a demisionat după ce PMP nu a mai intrat în Parlament, după alegerile din decembrie anul trecut. 
”Prin această moţiune, pe scurt, vă rog să daţi acestui partid solidaritate înţelepciune şi coerenţă la nivel local şi central şi îndrăznesc să mă oblig în faţa dumneavoastră şi să vă promit că eu am să-i dau un viitor”, le-a spus Cristian Diaconescu participanților. 
Diaconescu a vorbit despre principiile care trebuie avute în vedere de partid, principii precum identitatea naţională, proprietatea privată, minimalizarea intervenţiei statului în economie, solidaritatea, dialogul cu societatea civilă, educaţia, respectarea angajamentelor asumate de România pe plan internaţional şi o politică „în beneficiul românilor şi a României reîntregite”.
Delegaţii PMP din întreaga ţară şi diaspora au votat electronic, în paralel cu dezbaterile. Delegaţii au votat de asemenea pentru renunţarea la fuziunea dintre PMP şi UNPR.