-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:56
No menu items!

Cristian Borcea află azi dacă părăseşte Penitenciarul Jilava. Tribunalul Ilfov decide

spot_img

Magistrații Tribunalului Ilfov decid azi dacă aprobă sau nu eliberarea condiționată a fostului acționar de la FC Dinamo Bucureşti.

Cristian Borcea este încarcerat din februarie 2019,

după ce a fost condamnat în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din județul Constanța.

În urmă cu aproximativ o lună, magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au aprobat

cererea fostului acționar dinamovist de eliberare condiționată, însă procurorii au constensta-o.

În motivarea de la vremea respectivă, judecătorii au arătat au admis eliberarea deoarece afaceristul a fost stăruitor în muncă în penitenciar, a participat la programe și a dat dovadă de „îndreptare”.

„Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiţionate, instanţa retine că, potrivit art. 59 din Codul penal din 1969, poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale”, se arată în motivarea magistraților de la Judecătoria Sectorului 4.

Dacă Tribunalul Ilfov va admite eliberarea condiționată a lui Cristian Borcea, acesta va părăsi Penitenciarul Jilava, unde îşi ispăşeşte pedeapsa.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul București a respins-o.