4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:43
No menu items!

Cristian Bodea: „Aparatul” PNL e demoralizat și mulți preferă să creadă propaganda pesedistă

spot_img

Cristian Bodea

În PNL domnește o stare generală de demoralizare, iar primarii se plâng prin filiale că au rămas fără bani. Aceasta este declarația oficială a senatorului PNL Cristian Bodea, care a redactat și o scrisoare deschisă trimisă colegilor liberali.

CITEȘTE AICI SCRISOAREA SENATORULUI PNL CRISTIAN BODEA

De asemenea, Bodea nu este de acord cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, care spusese că liberalii nu pot rivaliza cu PSD şi că nu mai vrea să audă aşa ceva din gura liderului partidului.

M-a şocat declaraţia făcută de Crin Antonescu la Vâlcea: «Noi, liberalii, nu putem rivaliza cu acest aparat uriaş pe care îl are PSD». Ei bine, nu sunt de acord cu aşa ceva. Mai mult, nu vreau să mai aud asta din gura celui ce este preşedintele meu de partid, cel ce va fi, în câteva luni, preşedintele României

Cristian Bodea
senator PNL

Senatorul liberal a intervenit telefonic la Antena 3, în cadrul emisiunii „100 de minute”, moderate de Alessandra Stoicescu, şi şi-a explicat demersul.

Demoralizarea e în toată ţara. Am vrut să trimit un semnal şi conducerii, dar şi la nivelul de mai jos al aparatului de partid. Trebuie să ne mobilizăm şi să nu acceptăm ca propaganda PSD-istă să ne zăpăcească. Trebuie să luptăm mai departe. La fel şi Crin Antonescu, trebuie să aibă încredere şi să fie mai hotărât

Cristian Bodea

Aflată în studioul emisiunii, fostul ministru al transporturilor, Ramona Mănescu, a ţinut să-i răspundă colegului de partid.

Probabil că nu sunteţi singurul care sesizează anumite semne de întrebare la nivelul membrilor PNL, acest lucru s-a întâmplat poate la început, după ieşirea de la guvernare. Eu umblu prin teritoriu deja de două săptămâni şi cred că semnele acestea de întrebare s-au lămurit şi cred că membrii PNL şi, în special, preşedinţii Consiliilor Judeţene şi primarii PNL sunt determinaţi şi pot fi mobilizaţi pentru europarlamentare şi, mai ales, pentru prezidenţiale fără niciun fel de probleme

Ramona Mănescu

„Faptul că domnul preşedinte dă două semnale defensive, că-şi va da demisia, deşi nu i-a cerut-o nimeni, şi faptul că spune că nu ne putem lupta cu PSD nu oferă foarte mare încredere”, a precizat Bodea.

„Eu nu pot fi de acord cu această atitudine, cred că slăbeşte partidul”, a conchis Ramona Mănescu.

Valeriu Motoc