-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:43
No menu items!

Crin Antonescu nu crede în refacerea coaliției: “Niciodată nu am simțit atâta ostilitate între două partide, PNL și USR”

spot_img

Fostul președinte al PNL Crin Antonescu spune că sunt puține șanse pentru refacerea coaliției dintre liberali și USR, pentru că între cele două partide există multă ostilitate și „conflicte fundamentale”. Pe de altă parte, Antonescu spune că nu se poate vorbi nici despre o refacere a USL, alianța dintre PNL și PSD.

„Se vorbește de refacerea coaliției cu USR. Personal, cred că asta e o variantă înfundată, din cel puțin două mari motive. Eu am trăit multe coaliții. Niciodată nu am simțit atâta ostilitate între două partide câtă există, de fapt, între USR și PNL astăzi”, a declarat Crin Antonescu, miercuri seară, la Digi24.

Fostul lider liberal crede că, şi refăcută „sub diverse presiuni”, coaliţia dintre PNL şi USR nu va rezista.

„În al doilea rând, există răspândită masiv în rândurile PNL – și cred că pe bună dreptate – o mare îndoială în legătură cu capacitatea actului de guvernare, a actului administrativ la USR. Vezi guvernarea anului 2016, vezi guvernarea recentă la Ministerul Sănătății, vezi experiențele aproape traumatizante de la primăria sectorului 1 din Capitală sau primăria Timișoara”, a adăugat el.

El a susţinut că argumentul conform căruia cele două formaţiuni politice sunt ambele de dreapta „nu stă în picioare”, el afirmând că „nimeni nu poate da un sigur element prin care USR să fie definit ca partid de dreapta”. „Chiar și în Parlamentul European, celdouă partidfac partdin grupuri diferitși adeseori aflate în conflict”, a spus Antonescu.

Pe de altă parte, spune el, nu se pune problema refacerii USL, deoarece alianța dintre PNL și PSD a fost o alianță electorală, declarată și prezentată ca atare electoratului.

El a menţionat că Nicolae Ciucă este „o propunere interesantă, bună, dătătoare de speranţe” şi consideră că trebuie „să i se dea mai multă negociere pentru a explora variante”.

                                                                                                                    Adina Silav