2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:44
No menu items!

Crin Antonescu cere rediscutarea modificărilor la Codul Penal

spot_img

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a cerut joi rediscutarea, în Camera Deputaţilor, a modificărilor la Codul Penal şi a propus respingerea tuturor prevederilor interpretate în sensul unei „superimunităţi” a parlamentarilor.

Eu îi propun, îi fac o sugestie preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ca, în cazul în care nu a semnat, nu a formalizat legea votată în Camera Deputaţilor şi, dacă Regulamentul Camerei permite, să o repună în discuţie în plenul Camerei Deputaţilor, pentru o discuţie transparentă, deschisă, amănunţită, cu argumente.

Crin Antonescu

președinte PNL

Liderul PNL a adăugat că, dacă acest lucru nu este posibil sau dacă Valeriu Zgonea nu este de acord cu propunerea sa, atunci, în momentul în care proiectul va fi trimis Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu pentru reexaminare, le va propune deputaţilor liberali „să respingă prin vot toate acele modificări care s-au adus şi care pot fi interpretate ca fiind în scopul unei superimunităţi a parlamentarilor”.

Crin Antonescu a precizat că, pe fond, poziţia de principiu pe care a exprimat-o miercuri că parlamentarii nu pot fi funcţionari publici, o menţine, dar că trebuie să admită că informaţiile pe baza cărora a făcut declaraţii sunt „incomplete”.

Trebuie să admit că nu am fost suficient şi corect informat. (…)Eu îmi asum întreaga responsabilitate, pentru că sunt lider al PNL, îmi asum răspunderea în exclusivitate.

Crin Antonescu

președinte PNL

Crin Antonescu a anunţat că a convocat Biroul Permanent Național al PNL pentru vineri, la ora 12.00.

R.D.