6.4 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024 - 11:08
No menu items!

Crin Antonescu: Am demisionat de la conducerea Senatului pentru a face dovada că USL nu mai există

spot_img

Antonescu_SZ

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Crin Antonescu, susține că decizia sa de a demisiona din funcția de președinte al Senatului a fost motivată de necesitatea unei „limpeziri a situației politice”. Antonescu a explicat, miercuri, că a recurs la demisie pentru a face dovada că Uniunea Social Liberală (USL) nu mai există.

Președintele PNL l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că refuză să-și asume public o guvernare comună PSD-UDMR, insinuând că USL continuă să existe.

Domnul Ponta, neavând curaj să spună clar că, de acum încolo, noi, PSD cu UDMR guvernăm România, încearcă să o lungească cu USL. Am făcut, pentru o limpezire politică foarte prețioasă, gestul politic pe care l-am făcut. Nu din orgoliu, nu la nervi. Faptul că i-am propus retoric să demisioneze a fost pentru a insinua simetria situației politice. Eu eram președinte al Senatului în numele USL. El a fost propus prim-ministru tot în numele USL. Dacă nemaiexistând USL eu trebuia să demisionez de la Senat, logic ar fi fost ca și el să demisioneze din funcția de prim-ministru.

Crin Antonescu

președinte PNL

Președintele PNL, Crin Antonescu, s-a întâlnit, miercuri, la Bacău cu liderii liberali din județele Moldovei, în cadrul Conferinței Regionale a PNL.

R.D.