4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:08
No menu items!

Crin Antonescu a câştigat bătălia împotriva proiectului Roşia Montană

spot_img

Crin-Antonescu_SZ-500x366

După câteva săptămâni de război al declaraţiilor între PSD şi PNL pe tema proiectului guvernamental privind exploatările de la Roşia Montană, Crin Antonescu îşi poate trece în cont o victorie importantă: acest proiect va primi vot negativ din partea USL.

Preşedintele PNL, dar şi reprezentanţii liberalilor în Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană anunţaseră de mai multă vreme că nu sunt de acord cu proiectul, în forma transmisă de Guvern.

După şedinţa USL din această dimineaţă, Crin Antonescu a anunţat că votul comun va fi de respingere, urmând ca reprezentanţii Guvernului să adopte un nou cadru legislativ, nu pentru a bloca exploatările, ci pentru crearea unor condiţii de rentabilitate şi dezvoltare durabilă a statului român.

În acest context, premierul Victor Ponta a subliniat că este posibil ca parlamentarii care reprezintă zonele miniere să nu se supună deciziei comune a USL, dar că acest vot negativ nu va însemna o blocare a proiectelor economice de anvergură.

Surse politice au precizat pentru Sursa Zilei că Victor Ponta a cedat în faţa lui Crin Antonescu după ce liderul liberal i-a atras atenţia că, în cazul în care va insista pentru Roşia Montană, parlamentarii PNL ar putea să nu voteze Bugetul de stat pe 2014, şi nici proiectul descentralizării.

Nicoleta Vera