-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:35
No menu items!

CRIMEEA este ALIPITĂ Rusiei începând de marţi

spot_img

 crimeea independenta

Crimeea face parte din componenţa Rusiei începând de la semnarea, marţi, a unui acord de către preşedintele rus Vladimir Putin şi noii lideri ai acestei peninsule din sudul Ucrainei, a anunţat Kremlinul într-un comunicat, informează AFP.

„Republica Crimeea este considerată parte componentă din Federaţia Rusă începând de la semnarea acordului”, afirmă Kremlinul.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, marţi, cu noii lideri proruşi ai Crimeei aceste acord la Kremlin, în faţa celor două Camere ale Parlamentului, a guvernatorilor şi membrilor Guvernului rus.

Chiar dacă acest document a intrat în vigoare imediat, parlamentarii ruşi vor trebui să ratifice o lege care să includă în Federaţia Rusă doi noi subiecţi, Crimeea şi oraşul Sevastopol, care se bucură de un statut special. Data acestei ratificări, o simplă formalitate, nu a fost precizată.

C.A.