1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:40
No menu items!

Crima șocantă din București. Ce le-a spus polițiștilor mama fetei de 12 ani ucisă și ascunsă în canapea

spot_img

Mama fetiței al cărei cadavru a fost găsit ascuns într-o canapea dintr-un apartament din cartierul Berceni, din Capitală, a fost audiată prin sistem video în Spania, de anchetatorii români.

Simona Monica Iftimovici a fost arestată, noaptea trecută, în Spania. A fost găsită de poliția din regiune chiar la locul său de muncă.

Femeia a spus în timpul audierilor că nu era acasă când a murit fiica ei. Susține că a fost plecată pentru scurt timp de acasă și că, atunci când s-a întors, fata nu mai era acolo. Concubinul ei i-ar fi spus că fata a plecat înapoi la tatăl ei, care avea custodia. La scurt timp, cei doi au plecat în Spania.

Concubinul ei, Ilie Marcel Șerbuc, este principalul suspect și este căutat acum în toată Europa. El ar fi fost localizat tot în Spania.

Cadavrul fetei de 12 ani a fost găsit într-un apartament din sectorul 4 al Capitalei, într-un stadiu avansat de descompunere, într-un sac de plastic, de proprietarul locuinței închiriate de mama fetei și de iubitul acesteia. Medicii legiști au stabilit că minora a avut parte de un sfârșit violent.

După ce au fost la INML, tatăl fetiței, unchiul și bunica, au dat declarații la poliție. Tatăl, cel care o avea în custodie, nici nu a mai putut să vorbească. Din aprilie nu mai știa nimic despre Ana. Bunica ei a fost cea care a vorbit ultima dată cu mama fetiței, pe 17 aprilie. Fata, mama ei și iubitul acesteia petrecuseră împreună sărbătorile Pascale.

”Venim vineri acasă toți. Ana are telefonul stricat. Venim vineri pe la voi. E cu noi, nu vrea să mai meargă acasă. Venim vineri”, i-a scris mama Anei bunicii acesteia.

Doar că vineri, pe data de 21 aprilie, cei trei nu au mai ajuns la locul de întâlnire și nici nu au mai răspuns vreodată la telefon. Pe data de 5 mai, tatăl Anei a dat-o dispărută la poliție.

                                                                                                                    Adina Silav