3.9 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 18:35
No menu items!

Creștere de peste 70% la creditele de consum ale BCR

spot_img

Banca Comercială Română a acordat, în primele 5 luni din acest an, peste 65.000 de credite negarantate

bcr

Volumul de credite de consum acordate de BCR în perioada ianuarie – mai 2014 a crescut cu 70% faţă de perioada similară din 2013. Din totalul acestor credite, peste 50% sunt credite de nevoi personale, restul reprezentând carduri de credit şi descoperit de cont. Valoarea medie a creditului de nevoi personale a crescut cu peste 30%.

Potrivit directorului de Produse Retail al BCR, Andrew Gerber, 2014 este anul în care se văd primele semne ale creşterii în zona creditelor de consum.

Conform unui studiu făcut de bancă, se observă o schimbare în nevoile care conduc la contractarea creditelor de nevoi personale, în sensul creşterii ponderii achiziţiilor de tipul produselor cu un grad ridicat de complexitate tehnică (tablete, laptop-uri, telefoane mobile moderne) în defavoarea aparaturii electrocasnice tradiţionale.

Printre alte nevoi finanţate se numără renovările interioare/exterioare, achiziţii de terenuri de suprafeţe mici, vacanţe, studii, cursuri de perfecţionare profesională, evenimente de familie, etc.

BCR a prelungit până la 30 iunie 2014 campania de promovare a creditelor noi de nevoi personale cu dobândă promoţională pornind de la 8,5% pe an (DAE 10,08%). Banca spune că solicită numai 3 acte pentru acordarea creditului de nevoi personale fără garanţii.

Totodată, BCR mai transmite că aprobă creditul rapid în cazul clienţilor care îşî încasează deja salariul sau pensia la BCR.

C.C.