-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:48
No menu items!

Creşte venitul minim de incluziune

spot_img

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 114/2022 pentru modificarea şi completarea legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune. Astfel, nivelul maxim al venitului minim de incluziune va creşte de la 260 lei per adult echivalent la 275 lei per adult echivalent, în cazul componentei de ajutor de incluziune – actualul ajutor social, şi de la 300 lei per adult echivalent la 400 lei peradult echivalent în cazul persoanelor vârstnice. De asemenea, este majorat şi venitul minim de incluziune în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii – actuala alocaţie pentru susţinerea familiei, de la 600 lei per adult echivalent la 700 lei per adult echivalent. Actul normativ merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2022, prin care este instituită modificarea şi completarea legii nr. 196/2016 în sensul constituirii venitului minim de incluziune – VMI – din două componente, respectiv prin consolidarea doar a venitului minim garantat şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei, completarea prevederilor legii cu alte categorii de venituri care nu sunt luate în calcul la stabilirea veniturilor nete ale familiei sau persoanei singure, admiterea în program a persoanelor vârstnice fără venituri şi fără susţinători legali care sunt îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidenţiale, actualizarea nivelurilor de venituri şi a cuantumurilor componentelor acordate.

„Pentru situaţii de dificultate şi pentru prevenirea sau reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială ale unuia sau mai multor membri din familie a căror nevoie identificată constituie o situaţie particulară şi necesită intervenţie individualizată, se pot acorda ajutoare de urgenţă şi/sau ajutoare comunitare, precum şi măsuri de facilitare a accesului pe piaţa muncii, a accesului la servicii de sănătate şi educaţie, la servicii sociale şi locuire, susţinute din bugetul de stat, din bugetele locale sau fonduri externe”, prevede propunerea legislativă adoptată, miercuri, de către deputaţi.

Familiile şi persoanele singure beneficiare de venit minim de incluziune, indiferent de componenta acestuia, fac parte din categoria consumatorilor vulnerabili, conform propunerii legislative de aprobare a OUG 114/2022.

De asemenea, potrivit unui amendament admis la proiectul de lege, „persoana cu vârsta de cel puţin 65 de ani necăsătorită, divorţată sau văduvă, care trăieşte în locuinţa sa de domiciliu sau de reşedinţă ori este găzduită, pe perioadă nedeterminată, într-un serviciu social cu cazare prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare”.

Ce prevedere ordonanţa de urgenţă a Guvernului

Pe 26 august 2022, Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificarea şi completarea Legii nr. 196/2016, prin care se implementează reforma privind venitul minim de incluziune (VMI), la care Executivul s-a angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Obiectivul acestei reforme, cu termen de implementare până la data de 30 iunie 2025,  este de a îmbunătăţi asistenţa socială şi de a reduce sărăcia în rândul celor mai vulnerabile persoane, reducând, în acelaşi timp, sarcinile administrative pentru Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, pentru administraţiile publice locale şi pentru beneficiari”, arată  Ministerul Muncii.

Printre reglementările aduse de ordonanţa de urgenţă în vederea  eficientizării sistemului de asistenţă socială sunt: 

„- constituirea VMI din două componente, prin consolidarea venitului minim garantat şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei în acord cu scopul VMI, de sprijin financiar acordat de stat pentru asigurarea unui nivel de trai minimal pentru familiile şi persoanele singure care nu au resursele necesare pentru asigurarea acestuia, precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie;

– eliminarea raportării la indicatorul social de referinţă (ISR), prin menţinerea unor valori nominale exprimate în lei, având în vedere că nu toate beneficiile de asistenţă socială acordate sunt raportate la acesta;

– introducerea unor categorii de venituri care nu se iau în calcul la stabilirea veniturilor nete ale familiei/persoanei singure, respectiv sumele acordate pentru activitatea prestatorului casnic, în condiţiile Legii nr.111/2022;

– admiterea în program a persoanelor vârstnice fără venituri şi fără susţinători legali, care sunt îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidenţiale, respectiv accesul la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuţiei, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

– actualizarea nivelurilor de venituri şi a cuantumurilor componentelor acordate:

– majorarea nivelului maxim al venitului minim de incluziune de la 260 lei/adult echivalent la 275 lei/adult echivalent, în cazul componentei de ajutor de incluziune (actualul ajutor social) şi de la 300 lei/adult echivalent la 400 lei/adult echivalent în cazul persoanelor vârstnice, respectiv de la 600 lei/adult echivalent la 700 lei/adult echivalent în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocaţie pentru susţinerea familiei);

– majorarea nivelului veniturilor din muncă deductibile din venitul total al familiei de la maximum 400 lei la 500 lei;

– conectarea beneficiarilor de VMI la sistemul de servicii sociale:

– împărţirea atribuţiilor personalului de la nivelul serviciului public de asistenţă socială (SPAS) pe cele două mari categorii de măsuri de asistenţă socială, respectiv beneficii şi servicii sociale;

– înregistrarea, din oficiu, a solicitanţilor/beneficiarilor  de VMI ca solicitanţi de servicii sociale;

– obligativitatea realizării evaluării nevoilor persoanei/familiei şi a elaborării planului de intervenţie;

– facilitarea activităţii de evaluare şi verificare în teren, prin introducerea unui formular  standardizat  (fişa unică de  verificare), cu o secţiune pentru verificarea datelor şi informaţiilor privind veniturile şi bunurile persoanei/familiei şi alte criterii de eligibilitate privind acordarea VMI şi o secţiune pentru evaluarea nevoilor individuale, riscurilor şi situaţiilor de dificultate  în care se pot  afla persoanele/familiile vulnerabile, inclusiv beneficiarii de VMI;       

– creşterea responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale faţă de persoanele aflate în risc de sărăcie, prin includerea beneficiarilor VMI, ca o categorie prioritară de populaţie, în planurile comunitare de acţiune privind persoanele în risc de sărăcie, dar şi în planurile anuale de acţiune în baza cărora se elaborează strategia judeţeană de dezvoltare a serviciilor sociale;

– clarificarea atribuţiilor personalului SPAS cu responsabilităţi în domeniul serviciilor sociale”, conform Ministerului Muncii.

                                                                                                                  Adina Silav