-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:30
No menu items!

Crește numărul cazurilor de tuberculoză la copii. Ce simptome ar trebui să ne îngrijoreze

spot_img

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” anunță că există o creştere a numărului de cazuri de copii cu tuberculoză în 2022, față de anul anterior. „Orice copil care are infecţii respiratorii repetate, tuse, o astenie pe care părintele o sesizează la copilul său, trebuie să fie evaluat de un medic pediatru”, atrage medicul Beatrice Mahler.

Dr. Beatrice Mahler a precizat pentru News.ro că această creştere este în paralel cu creşterea numărului de cazuri de tuberculoză la adulţi însă că, în cazul copiilor, este vorba despre o curbă mai scăzută a incidenţei. Dr. Mahler a explicat şi cum anume se pune acest diagnostic în cazul copiilor, fiind vorba despre o procedură ceva mai dificilă decât în cazul adulţilor

„Există o creştere a incidenţei tuberculozei la adult în ultima perioadă, trebuie analizată în condiţiile în care în pandemie am avut o scădere a numărului de cazuri depistate, în 2020 de la 11.000 la 7100 de cazuri. În 2022 am avut o incidenţă crescută, cu peste 8.800 de cazuri depistate. De ce ne îngrijoarează? Pentru că în ultimii 20 de ani România a fost pe o pantă descendentă a incidenţei tuberculozei, o pantă care a scăzut undeva cu 5% pe fiecare an, a fost o scădere sănătoasă din punct de vedere al patogenezei, însă în acest moment am ajuns la un număr mai mare de cazuri, în 2022, decât ar fi trebuit să avem în acest an, fără momentul pandemic. Ne aşteptăm ca şi în perioada următoare să crească numărul de cazuri, pentru că oarecum trebuie să recuperăm aceste persoane, iar la aceste cazuri diagnosticate este extrem de important să fie făcută anchetă epidemiologică serioasă, fără un control atent al contacţilor, există riscul să rămână persoane pozitive care să nu beneficieze din timp de tratament.

Trebuie să ne uităm puţin la ce înseamnă tuberculoza copilului, pentru că vorbim despre o afecţiune la al cărei diagnostic se ajunge de cele mai multe ori prin excludere. Pentru că paleta de simptome pe care copilul cu tuberculoză le are este extrem de variată, tuberculoza copilului este o formă de tuberculoză gravă care înseamnă diseminarea bacilului Koch în tot organismul, el ajunge să dezvolte de multe ori tuberculoză cu localizare multiplă, pulmonară, cerebrală, sistemică, iar diagnosticul este dificil deoarece cantitatea de bacil care se regăseşte în lichidele şi structurile care sunt supuse analizei este extrem de mică şi atunci practic mergem la diagnosticul tuberculozei copilului atunci când ştim că există un adult bolnav de tuberculoză. De cele mai multe ori cam aşa depistăm copiii.

Sigur, situaţiile în care depistăm copilul cu tuberculoză şi nu avem adultul depistat ţin nu doar de medic sau de reţeaua de pneumoftiziologie, ţin de un complex de factori. Educaţia medicală are un rol extrem de important, familia trebuie atenţionată asupra rolului important pe care îl are un consult medical la un tuşitor adult, mai ales dacă exstă un copil bolnav care intră dintr-o răceală în alta, pentru că aceşti copii, de foarte multe ori, ajung în spitale cu infecţii recurente, vorbesc de copiii sub 5 ani, cu etiologie aparent virală sau bacteriană dar fără depistarea evidentă a unei infecţii sau a unei bacterii pentru că bacilul Koch necesită nişte teste de laborator speciale şi practic diagnosticul este mult amânat, iar adultul din jurul copilului de regulă reprezintă sursa infecţiei”, a spus dr. Mahler.

Cei mai mulţi copii cu tuberculoză sunt trataţi în ambulator, iar cei cu forme grave care ajung să se interneze sunt mai puţini. În aceste cazuri, însă, este nevoie de investigaţii complexe, care în cazul unui copil se fac ceva mai dificil decât în cazul adulţilor. Complicaţiile pe care boala le poate da sunt dintre cele mai severe.

„Copiii care vin să se interneze de cele mai multe ori se internează pentru că nevoia de investigaţii la copilul cu tuberculoză este puţin mai mare, iar recoltarea probelor şi evaluarea eventualelor complicaţii pe care le dă tuberculoza este un pic mai laborioasă decât la adulţi. Copilul nu ştie să expectoreze, recoltarea sputei pentru analize de laborator se face cu intubaj, se face spălătură gastrică, pentru că copilul înghite sputa. De asemenea, tuberculoza afectează foarte frecvent ganglionii din mediastin, este porţiunea dintre inimă şi plămân, o zonă foarte sensibilă, iar aceşti ganglioni se măresc în dimensiune şi de foarte multe ori, prin inflamaţia pe care o produc, creează fistule care se deschid în căile respiratorii şi practic putem să avem afectarea căilor respiratorii printr-o patologie mediastinală, o problemă severă, gravă, pentru că practic creează comunicarea între plămân şi zona din jurul inimii şi atunci evaluarea existenţei acestor fistule se face doar prin examen bronhoscopic, o manevră dificil de suportat şi de către un adult.

Să nu uităm că tuberculoza copilului duce de foarte multe ori la afectarea meningelui, iar aici colegii infecţionişti sunt cei pe care ne bazăm şi care ne ajută foarte mult în diagnosticul pe care îl facem pentru aceşti copii”, a precizat medicul.

Semne care ar trebui să-i îngrijoreze pe părinţi

Există o secţie de pediatrie pentru copilul cu tuberculoză, este singura din Bucureşti şi una din puţinele din ţară, la Lacul Bucura. Există acolo 30 de locuri şi deja secţia se pregăteşte să primească primii specialişti în pneumo-pediatrie, o specialitate nouă şi extrem de importantă în gestionarea cazurilor de tuberculoză la copii.

„Copilul cu tuberculoză nu este contagios, el este de regulă victima unui adult bolnav de tuberculoză fie că ştie, fie că nu, şi atunci copilul necesită internare doar atunci când ajunge să facă o formă severă de boală.

De regulă, diagnosticul tuberculozei la copil este pus de către medicul pediatru şi aşa este normal, este medicul pediatru care tratează copilul, medicul pneumolog intervine doar în zona în care vorbim de tratamentul specific tuberculozei, care prin ordin de ministru, este recomandat de medicul pneumolog, însă eu cred că direcţia de dezvoltare a specialităţii de pneumo-pediatrie, suntem în primii ani în care au reuşit să-şi dea specialitatea primii pneumo-pediatri, va crea condiţiile necesare ca pneumo-pediatrul, care, sigur, în contact cu reţeaua de pneumoftiziologie, să poată să monitorizeze tratamentul acestor copii”, a mai precizat Mahler.

„Orice copil care are infecţii respiratorii repetate, tuse, o astenie pe care părintele o sesizează la copilul său, trebuie să fie evaluat de un medic pediatru. Nu este normal să nu avem acest consult”, a mai adăugat dr. Mahler, potrivit sursei citate.

                                                                                                                  Adina Silav