4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:03
No menu items!

Cresc pensiile cu 4%

spot_img

Cresc pensiile cu 4%

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în sesiunea extraordinară, cu 307 de voturi “pentru”, 2 “împotrivă” şi 3 abţineri, ordonanţa de urgenţă 1/2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice.

În acest sens, în 2013, valoarea punctului de pensie a fost stabilită la 762,1 lei.

Actul normativ modifică şi completează prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Ordonanţa adoptată prevede majorarea valorii punctului de pensie cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

“Începând cu anul 2013, indicatorii (…) utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul următor sunt cei definitivi cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică”, se precizează în ordonanţa de urgenţă.

De asemenea, indicele de corecţie determinat pentru drepturile iniţiale de pensie care se deschid în cursul anului 2013 este 1,06 şi se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011.

Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011, actul normativ prevede că indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

C.I.